Fizician, profesor, fost om politic, Oliviu Gherman împlineşte vineri 83 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
Fiind un supravieţuitor al unui regim inuman, mă pot socoti norocos
“Există o vârstă a fiecăruia dintre noi, de la care încolo orele ţi se par mai lungi decât zilele, zilele mai lungi decât anii, de la care încolo aniversările devin, sau ar trebui să devină, prilej de bilanţ al anului care s-a scurs şi al celor anteriori. Întrebarea retorică: ce ai făcut, cum ţi-ai petrecut anul sau anii devine stringentă. Este drumul pe care l-ai parcurs o succesiune de întâmplări norocoase sau ghinioane? Răspunsul pe care-l dau acesteia, în ceea ce mă priveşte, este că mai degrabă este o succesiune de strădanii nesfârtecate de ghinioane. Nici norocul în sine, nici talentul singur nu te urcă cu niciun centimetru, dar ghinioanele pot întrerupe orice urcuş. Mărturie a acestei afirmaţii sunt miile de ascensiuni întrerupte nedrept în timpul adolescenţei sau a maturităţii mele de un regim inuman. Mă gândesc la colegi de generaţie, poate mai talentaţi şi mai harnici decât mine, care au fost aruncaţi în închisori fără a avea vreo vină.
Fiind un supravieţuitor al acelor vremi, mă pot socoti norocos; le-am evocat în anul care s-a scurs scriind-mi memoriile pe care dacă voi găsi un editor cu spirit de aventură, eu sau fiii mei le vom publica.
Cei mai fertili ani ai vieţii mele sunt anii turdeni, clujeni şi apoi craioveni, în decursul cărora am străbătut drumul lung al întrebărilor fără răspuns imediat, al îndoielilor potolite doar de strădanii. Au fost anii când elev fiind la Turda, străbătând zilnic pe valea Arieşului cei unsprezece kilometri de acasă la liceu şi înapoi, singurătatea mi-a fost însoţită de zloata sau zăpada de pe cărare, când profesori minunaţi m-au îndemnat spre trudă şi visare. Au fost anii în care profesori de la Cluj, ca Aurel Ionescu sau Radu Ţiţeica, m-au îndrumat pe drumul marei aventuri care este fizica, acordându-mi încrederea de a fi unul dintre cei mai tineri (dacă nu cel mai tânăr) membri ai corpului profesoral universitar, fiind numit preparator la douăzeci de ani şi câteva luni, asistent la un an după. Au fost anii în care am avut şansa să fiu un apropiat al profesorului D.D.Roşca, un interlocutor al filozofului Lucian Blaga. Periplul clujean, divizat în două etape de activitatea la Agenţia Atomică de la Viena, recomandat fiind de Horia Hulubei, mi-a fost întrerupt de profesorul Teoreanu, devenit ulterior ministru, care m-a convins să-mi strămut strădaniile la Universitatea din Craiova, alături de grupul de tineri fizicieni străluciţi care m-au însoţit. Am avut şansa sau dacă vreţi norocul de a-l avea ca model pe unul dintre creatorii la noi în ţară a mentalităţii universitare europene, pe Şerban
Ţiţeica. Alături de străluciţii fizicieni de pe Platforma Măgurele, învăţând multe de la ei, am contribuit la aducerea învăţământului universitar al fizicii la un nivel competitiv ca acela din marile universităţi străine. Am avut şansa de a mă împrieteni cu profesorul Radu Balescu, fizician renumit de la Bruxelles, cu ajutorul căruia am înfrăţit Universitatea din Craiova cu Universitatea Liberă din Bruxelles, pavând un drum pentru colaborări rodnice.
Ajuns, după Revoluţie, în miezul activităţii politice, am avut şansa de a avea şi în această activitate modele. Să enumăr doar câteva nume: Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu, Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu-Quintus, Corneliu Coposu, Ioan Raţiu, personalităţi care mi-au desluşit tainele vieţii democratice. Aş comite o mare nedreptate dacă nu aş menţiona şansa de a-l fi avut colaborator pe Adrian Năstase.”