Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începând de astăzi, Ovidiu Lipan Ţăndărică are oficial 60 de ani. Neoficial, el are mult mai puţini ani... Nu ştim exact cu cât să vă spunem, dar vă aigurăm că cei 60 de ani pe care îi împlineşte astăzi sunt doar pe hârtie. “Iar hârtia are... răbdare! - mărturiseşte toboşarul. Nu mă regăsesc deloc în această cifră. Am trăit într-o lume paralelă, în care timpul s-a numărat mult mai rar. Mi-am creat o anumită stare de spirit şi o energie personalizată şi am lăsat timpul să treacă, cu bucurie. Mi-am însuşit totul în viaţă, dar în timpul meu. Sunt un rebel atemporal! Şi tot timpul la modă”.
Şi-a potrivit viaţa după propriul ceas. A încercat să trăiască (şi a reuşit!!!) după codul lui... Lipan: “Conform sindromului vaselor comunicative, am luat forma recipientului în care m-a aflat... Dacă atunci când coboram de pe scenă, aş fi rămas acelaşi om care trăieşte în spate, în lumea lui, cred că nu m-aş fi regăsit niciodată. Marea nebunie este că am trăit în extreme şi după ce am coborât de pe scenă am mers cu ochii deschişi prin lume, am încercat să simt şi să trăiesc tot ce este în jurul meu... Înainte de a mă naşte, eu am ştiut tot ceea ce se va întâmpla cu mine. Cum m-am născut am uitat şi a trebuit să iau totul de la capăt. Trăiesc foarte intens orice stare. Mă bucur de frunzele care bat în vânt, îmi place să păstrez legătura cu natura, cu spiritualitatea... Anarhismul, nebunia şi dependenţa de nou le las libere şi se creează un reactor atomic care îmi dă o stare atât de puternică şi mă face atât de sigur încât, atunci când piciorul meu stâng merge în faţă iar piciorul drept rămâne în spate, am senzaţia unui şpagat permanent între o viaţă anterioară şi o viaţă viitoare”.
Ce iubea Ţăndărică la 20, la 40, dar acum la 60 de ani? Răspunsul: “La mine nu e vorba despre 20, 40, 60. La mine a fost 20 şi ceva... totdeauna! Oricum am iubit mult mai mult decât s-a crezut... Oamenii s-au învăţat să-mi dea notă maximă! E un lucru foarte bun.
I-am pregătit pe oameni şi le-am sugerat alte principii şi alte scări valorice. Tot ceea ce facem trebuie să aibă o celulă, nucleu, şi o bază. Prin instrumentul meu se construieşte o formaţie, se conduce şi se creează o rezistenţă... Este un instrument exploziv... Odinioară eram foarte slab şi mă mişcam de parcă eram tras de aţe. Aşa am primit şi numele de păpuşă, de ţăndărică, care face totul ţăndări. Am devenit un simbol al muzicii rock româneşti, am creat o energie într-o formă metafizică şi o bucurie de a fi revăzut de fiecare dată. Asta am simţit din partea publicului care mi-a fost alături de mine în toţi aceşti ani”.
Ovidiu Lipan Ţăndărică are, fără doar şi poate, ureche muzicală. Cât de bine “acordaţi” au fost cei 59 de ani? “Au fost şi polifonici (n.r. artă şi ştiinţă a suprapunerii coordonate a mai multor linii melodice care se află în relaţii armonice, fără ca în ansamblu ele să-şi piardă individualitatea melodică), au avut şi o anumită disonanţă, dar am intuit şi am păşit pe notele adevărate, unde, de altfel, se află esenţialul vieţii mele”.
Ţăndărică îşi doreşte ca, în 2013, să realizeze un spectacol simbioză între “Visul Toboşarului” şi “Getica”. “Tot ce n-am avut în copilărie îmi doresc să am acum. Am început să mă şi joc. Mi-am luat şi maşinuţe... În viitorul apropiat, îmi doresc să fac o cursă la raliuri. Cu cât sunt mai mult cu picioarele pe pământ, cu atât mai multe nebunii fac pe care nu le pot controla... Eu nu compun muzică la pian. Ea îmi vine, pur şi simplu, trăiesc cu ea zi şi noapte, până se cizelează şi devine un proiect pe care îl nasc... Fericirea este o stare de care nu trebuie să ne lăsăm îmbătaţi. Încerc să trăiesc o fericire introvertită care să-mi împrospăteze memoria. Unesc amintirile cu dorinţele şi retrăiesc de fiecare dată nişte momente extraordinare din viaţa mea, simţit chiar şi gustul şi parfumul acelor timpuri. Fericirea este undeva între lumi, în spaţiu şi timp”.
