Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriitorul şi scenaristul Petru Popescu împlineşte astăzi 66 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Pentru mine zilele de naştere nu mai sunt de mult superfestive, pentru că, de la 13 ani, ziua aceasta a fost umbrită de pierderea fratelui meu geamăn, Pavel. Născut în acelaşi an şi aceeaşi zi cu mine, fireşte. Aşa că n-am avut niciodată o serbare de ziua mea fără tristeţea implicită că n-o pot serba cu Pavel. Dar în acest an, în mod special, mă bucur de un cadou extrem de frumos: că am de scris urmarea la «Supleantul». Tot aşa, fac note pentru scenariul de film al «Supleantului». Cadoul aniversării din 2010 e că sunt activ, deci tânăr! Celor din România care nu mă ştiu le adresez o rugăminte. Să mă citească.
Într-un fel, viaţa mea e viaţa lor şi viaţa noastră împreună e viaţa lumii la sfârşitul de secol XX şi începutul de secol XXI. Cât despre o autodefiniţie, cine sunt - ce să spun? Un scriitor român care scrie în două limbi şi are două patrii? După ce, timp de un număr de ani, identitatea aceasta era într-o măsură conflictuală, acum nu mai e. Sunt «in sync» cu etapele vieţii mele şi cu segmentele diferite şi chiar contradictorii, din fiinţa mea de scriitor. Am muncit mult ca să ajung la această situaţie de echilibru.
Dar am avut şi noroc. În viaţă, cel mai mare noroc e experienţa, cu cât mai bogată, cu cât mai variată, chiar dacă e furtunoasă. În timpul carierei mele de scriitor am învăţat atâtea, încât aş putea rescrie Principele de Machiavelli complet cu o morală practică despre cum să fii consecvent într-o lume atât de neconsecventă, cum e cea contemporană. Am învăţat că viaţa artistică depinde strict de câtă valoare de viaţă oferi tu ca artist celor ce te citesc. Fiindcă ei, întotdeauna, ştiu la fel de mult despre viaţă ca şi tine, scriitorul, şi adeseori mai mult. Deci, fără poză, mă înclin în faţa publicului. Iar ca metodă artistică: fără candoare, fără sinceritate, e imposibilă reuşita în scris.
Cred că o lecţie aplicată despre cum să povesteşti ce ţi s-a întâmplat în viaţă este chiar «Supleantul». E o carte bazată direct pe fapte întâmplate mie şi în care e extrem de puţină invenţie literară, şi foarte multă realitate verificabilă. Cred că «Supleantul» va fi un roman pentru care voi fi ţinut minte la fel de mult ca pentru «Prins», ori ca pentru «Almost Adam», care sunt romanele mele cele mai pline de invenţie şi fantezie - unul prin tragedia eroului, celălalt pentru exoticul spectaculos al subiectului.
Lista împlinirilor personale, în această zi de februarie 2010, nu vreau să sune a lăudăroşenie (şi ce bine că suntem pe pagina 16, şi nu pe întâia, a acestui cotidian). Aşa că mă abţin de la lista realizărilor.
Mulţumesc pentru «La mulţi ani!» şi cititorilor mei le urez să aibă parte de mine mulţi ani, în modul nostru fratern şi familiar. Ne vedem rar, fizic vorbind. Ne întâlnim în scris tot timpul. La mulţi 2010, pentru noi toţi."
(continuarea "confesiunii" autorului în Jurnalul de duminică din 6 februarie)
Citește pe Antena3.ro
