Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profesorul Anton Scornea, preşedinte al Societăţii Profesorilor de Muzică şi Desen din România, împlineşte mâine 100 de ani. Tot mâine va fi sărbătorit în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
"Credeţi sau nu, o bicicletă mi-a decis soarta"
Sărbătoritul nostru a lucrat ca institutor la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel. Era student la Conservator dimineaţa şi profesor după-amiaza. A lucrat ca profesor, timp de 23 de ani, la Liceul “Dimitrie Cantemir”. A fost metodist şi inspector în Bucureşti, autor şi coautor de lucrări didactice pentru preşcolari şi şcolari. Timp de 12 ani a avut studenţi la practica pedagogică şi a fost un fidel colaborator al Bibliotecii Pedagogice Naţionale “I.C. Petrescu”. A organizat zeci de tabere de creaţie şi odihnă pentru profesorii de muzică şi desen şi nenumărate vernisaje de pictură făcând donaţii pentru instituţii. Este veteran de război, fiind rănit de două ori, astăzi având grad de maior. A fost decorat cu Ordinul “Coroana României”, cu panglică de Virtute Militară.
Pentru contribuţia sa remarcabilă în domeniul învăţământului şi culturii, a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Câmpulung-Muscel.
“Atunci când nu mă ocup cu treburile gospodăreşti, scriu poezii. Am fost orfan de ambii părinţi şi am fost crescut de Titirica şi Iancu Herigescu (nepoţi ai familiei Bolintineanu), apoi de avocatul Constantin Algiu, în Bucureşti. Când am fost întrebat de către cei care m-au crescut ce vreau să fac, am spus că vreau să devin învăţător.
Învăţătorul meu, Săndulescu, din comuna Buzeşti, judeţul Olt avea o bicicletă foarte frumoasă şi când intra în şcoală o rezema de zid, iar eu o mângâiam şi mă gândeam să mă fac şi eu învăţător ca să am o bicicletă ca aceea. Credeţi sau nu, acea bicicletă mi-a decis soarta. Am mers la şcoala normală de băieţi, pe vremea aceea erau 30 de locuri, iar nota mea era pentru locul 31. Am mers la directorul şcolii şi i-am spus că vreau să mă fac învăţător, chiar dacă nu am obţinut nota care să mă califice pentru un loc în acea şcoală. Mi-a spus să vin a doua zi cu părinţii, i-am spus că nu am părinţi şi în cele din urmă, a înfiinţat un loc pentru mine. Aşa că am terminat şcoala şi am devenit învăţător. Am încercat să le transmit elevilor mei să iubească şcoala, să-şi respecte profesorii şi să-şi ajute părinţii atunci când vor creşte.
Privind în urmă, la cariera mea, mă felicit că nu am părăsit învăţământul şi regret că nu am putut face multe troiţe şi că nu am putut să ajut oamenii mai mult. Am ridicat patru troiţe pentru ruga creştinilor «Troiţa este sfinţită, oamenilor dăruită, să intre să se închine, să rostească o rugăciune, Doamne, dă-ne sănătate, oamenilor bunătate». În rest, tot ce mi-am dorit, am luptat şi am împlinit.
La cei 100 de ani, pe care îi împlinesc mâine, îmi doresc să mai am putere şi bani să ajut oamenii şi copiii săraci.”
Citește pe Antena3.ro
