Astăzi e ziua ta... Radu Mihăilescu!

Directorul medical al Spitalului de psihiatrie "Al. Obregia", conf. dr Radu Mihăilescu, şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. La mulţi ani!

De mai bine de 30 de ani a reuşit să contribuie la alinarea suferinţei unei categorii extrem de defavorizate. Încearcă să le transmită studenţilor săi că un medic trebuie să citească toată viaţa. "Eu citesc psihiatrie şi de Revelion, şi de Paşti, şi de ziua mea. Din păcate, în ultimii şapte ani, de când am şi atribuţii administrative, citesc mai puţin, dar tot citesc".

"Nu am avut vreodată un sentiment festiv în legătură cu aniversarea mea. În schimb, reflexul de a privi în urmă m-a bântuit mereu. Dorinţa de «a face medicină» vine din copilărie, dar nu are esenţă ludică, ci, dimpotrivă, o profundă şi gravă impregnare cu adevăruri tragice. Am fost ceea ce se cheamă un copil bolnav, am stat prin spitale, am văzut copii murind.

În adolescenţă, părinţii mei au încercat să mă deturneze spre un alt fel de carieră (în lumea artelor plastice!). N-au reuşit decât să mă înverşuneze, iar tata nici nu a apucat să mă vadă student... Din acele vremuri şi trăiri mi-am extras «adevărurile» mele profesionale: medicul are un singur duşman (suferinţa bolnavului) şi o singură armă (ştiinţa sa).

Nici un efort nu poate fi prea mare dacă duce la alinarea unei suferinţe şi nimic nu justifică ignoranţa profesională. Medicul trebuie să studieze zilnic câteva ore bune! Locul său este la confluenţa vieţii cu moartea şi a credinţei cu disperarea. O asemenea poziţionare excede ridicolă definire ca «furnizor de servicii de sănătate» (aştept ziua în care prea cucernicii preoţi vor fi definiţi ca furnizori de servicii spirituale...) şi presupune, deopotrivă, responsabilitate, dar şi recunoaştere din partea societăţii.

Viaţa mea profesională, consacrată unui domeniu medical cu destin de Cenuşăreasă (psihiatria), mi-a hărăzit suficiente motive de mândrie tocmai datorită faptului de a fi trăit-o cu sentimentul de a aparţine unei elite responsabile. Astăzi sunt nevoit să asist cu îngrijorare, dar şi cu un penibil sentiment de neputinţă la o schimbare de paradigmă, schimbare sub semnul căreia se formează noile generaţii de medici.

De unde vin astfel de gânduri tocmai de ziua mea? Probabil din dorul de părinţi (plecaţi de mult în lumea umbrelor), din recunoştinţa pentru cei care m-au format, din convingerea că am mers pe un drum bun, dar şi dintr-o tot mai pregnantă tendinţă de resemnare."