x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Radu Mihăilescu

Astăzi e ziua ta: Radu Mihăilescu

de Ramona Vintila    |    17 Iun 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta: Radu Mihăilescu

Până anul trecut a fost directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia". Este autorul a peste 120 de articole şi comunicări ştiinţifice (în ţară şi străinătate) şi posesorul Premiului de excelenţă "Eduard Pamfil" al Asociaţiei Psihiatrice Române pe anul 2002, ex aequo şi al Trofeului Top Medici 2008 (Psihiatrie). Dr Radu Mihăilescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".

"De câţiva ani Jurnalul Naţional mă onorează, gândindu-se la ziua mea de naştere ceea ce mă obligă la un exerciţiu periodic de conştiinţă profesională. Secretul reuşitei în medicină conţine trei substanţe magice: înţelegerea (empatică) a suferinţei omului bolnav; datoria de a citi, de a te informa până în ultima clipă a vieţii profesionale şi analiza critică, riguroasă a practicii tale. Mă opresc doar asupra primei substanţe. Ghinionul de a fi fost un copil bolnav mi-a adus o înţelegere aparte a suferinţei. Le spun uneori medicilor rezidenţi că am fost bolnav înainte de a fi medic (din păcate bolile au rămas...). Compasiunea faţă de suferinţa bolnavilor este fundamentală. Sunt fericit că am identificat-o la Ilinca, fetiţa mea, o foarte conştiincioasă studentă la medicină şi, sunt convins, un viitor medic foarte bun (probabil însă că pentru alte meleaguri...).

Anul acesta am să vă mărturisesc coşmarul unui psihiatru. Mi se pare că undeva, în zone misterioase, ca să nu spun oculte, se premeditează modificări artificiale ale hotarelor Normalităţii. Un psihiatru îşi cultivă simţul normalităţii aşa cum un chirurg îşi cultivă manualitatea. Constat astăzi că e normal ca doi bărbaţi să se căsătorească şi să mai crească şi un copil, că e normal ca o societate să arunce peste bord pe cei bătrâni (pe vremuri se spunea: cine nu are bătrâni să-şi cumpere...), că e normal să nu mai vorbim româneşte (limba română fiind pentru înjurături), că e normal să ne descotorosim de Eminescu («cadavrul din debaraua românilor») dacă vrem să ne simţim europeni, şi atâtea altele (deschideţi-vă televizoarele...). «Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre/ Pe care nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge...» (Vasile Voiculescu). Cam pe aici bâjbâim...(nu doar noi, psihiatrii).

De ziua mea îmi doresc mie, echipei Jurnalul Naţional şi tuturor cititorilor sănătate şi puterea de a rezista!".

×
Subiecte în articol: calendar