Astazi e ziua ta... Robert Licu

A inceput sa practice handbal la indemnul tatalui sau, fostul mare handbalist Ghita Licu. De ceva timp a lasat deoparte cariera sportiva si se gandeste serios la contributia sa pentru relansarea handbalului masculin romanesc. Fostul international Robert Licu implineste maine 37 de ani.

"Mi-ar placea sa raman in handbal"

A inceput sa practice handbal la indemnul tatalui sau, fostul mare handbalist Ghita Licu. De ceva timp a lasat deoparte cariera sportiva si se gandeste serios la contributia sa pentru relansarea handbalului masculin romanesc. Fostul international Robert Licu implineste maine 37 de ani.

"M-am intors de peste un an in Romania. Decizia nu a fost chiar asa de grea, dar, totusi, ma acomodasem cu anumite reguli, cu anumite situatii. Faptul ca veneam destul de des in tara, in vacante, nu m-a facut sa imi pierd contactul. Acomodarea e destul de grea. Nu sunt convins suta la suta daca o sa raman aici sau daca o sa ma intorc in Germania. Totusi, 11 ani acolo e o perioada destul de lunga. Am cativa prieteni cu care am tinut legatura inca din timpul cand eram in Romania si am si cativa raspanditi prin lume din cauza meseriei, dar asta e soarta. Cei care suntem aici o sa ne intalnim de ziua mea, o sa ne aducem aminte de lucruri placute si o sa stam la o mica discutie. Nimic exagerat. Acum, ca am terminat cariera de jucator, mi-ar placea sa raman in handbal. Sa vedem daca se va ivi ceva in Romania, ceva sa fac cu placere, ceva serios in primul rand. Daca nu, o sa incerc sa ma reintorc in Germania. Intr-adevar, acolo se pot realiza multe, cu toate ca si aici ar fi un inceput interesant. Ramane de vazut ce oferte vor exista si de aici, si de acolo. O problema in handbalul masculin a fost plecarea multor tehnicieni si jucatori de valoare peste hotare. Nu au mai existat modele. Categoric din cauza situatiei financiare au plecat. Chiar si antrenorii care au ramas aici s-au reprofilat si fac alte meserii. Au intrat in afaceri si au renuntat total la sport. Problema financiara e cea mai dureroasa si eu cred ca aici trebuie sa rezolvam ceva. E o lupta care trebuie castigata in management, in marketing. Pana la urma, sportul e un show, o afacere si trebuie sa intelegem asta. Nu e de ajuns un singur om care sa inteleaga aceste lucruri. Ai de luptat cu multe mentalitati si cu structuri care sunt putin ruginite, ramase de ani intregi. A venit momentul sa invatam si noi de la altii, sa luam ce au mai bun. M-am apucat de handbal la indemnul tatalui meu. Cand am facut pasul la seniori, pe la 18-19 ani, cred ca mi-a fost cel mai greu sa fiu fiul lui Ghita Licu (n.r. - dublu campion mondial si medaliat olimpic la handbal). Atunci apareau articole de genul «fiul fostului mare handbalist». A fost cea mai grea perioada in privinta asta. Mai tarziu, a devenit ceva normal. Nu am apucat sa jucam impreuna, el era antrenor, iar eu jucator la echipa SC Magdeburg. Cerintele lui erau mari. Dorea de la mine cat mai mult si eu incercam sa joc cat mai bine. Din pacate, nu am castigat mari competitii, nici interne, nici internationale. Am castigat Cupa Germaniei cu Magdeburg, o echipa de a doua jumatate a clasamentului la ora aceea, lucru de care sunt mandru. O alta realizare a mea a fost cu Craiova, cand am castigat campionatul. Perioada de apogeu a fost in 1993, cand am jucat intr-o selectionata mondiala. In acelasi an am jucat si intr-o selectionata europeana. Am regretul ca nu am castigat o cupa europeana cu Magdeburg. Am ajuns pana in finala si nu am reusit. Castigasem Cupa si speram la Cupa Cupelor. Nu a fost departe. O alta dezamagire e legata de echipa nationala, ca nu am reusit, in 1993, sa facem o figura frumoasa la Campionatul Mondial, desi am avut mari sanse. Eram o echipa tanara si buna."

REGRET
"O alta dezamagire e legata de echipa nationala, ca nu am reusit, in 1993, sa facem o figura frumoasa la Campionatul Mondial, desi am avut mari sanse. Eram o echipa tanara si buna" - Robert Licu, fost handbalist international