"Publicul consumă ce îi oferi..." Este reporter acreditat la Parlamentul României, prezintă în continuare la TVR Cultural emisiunea de limba română cu care s-a lansat, CORECT, denumită acum Parol şi TOP Cultura, emisiune de ştiri culturale. Ruxandra Gheorghe îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".
"În fiecare an sărbătoresc cu cei dragi, familia şi prietenii. Week-end-ul acesta sunt liberă, nu e tura mea la ştiri, aşa că voi profita din plin să dau o petrecere. Şi, ca în fiecare an, nu vor lipsi tortul aniversar şi şampania.
Activitatea mea de zi cu zi este cea de la Departamentul Ştiri al TVR, unde de mai bine de trei ani sunt reporter acreditat la Parlamentul României. Continuu astfel drumul profesional pe care l-am ales când am plecat corespondent la Bruxelles pentru Televiziunea Română. Prima dragoste nu se uită însă niciodată, prin urmare continuu pe TVR Cultural emisiunea de limba română cu care m-am lansat, «CORECT», denumită acum «Parol», deoarece cred cu adevărat că publicul consumă ce îi oferi, publicul poate fi format, şi nu deformat, aşa cum din păcate se întâmplă prin promovarea excesivă a unor produse tv frumos ambalate, dar goale pe dinăuntru. Este meritul întregii echipe că, iată, această emisiune are o continuitate de opt ani şi încă suntem doriţi pe micul ecran. Tot pe TVR Cultural vă invit să urmăriţi TOP Cultura, emisiune de ştiri culturale, ca să vă mai clătiţi ochii cu ce are lumea aceasta mai frumos şi mai valoros.
Primele apariţii la tv au legătură cu perioada copilăriei şi a adolescenţei în care am făcut patinaj de performanţă, iar trupa noastră era singura din ţară care realiza spectacole nu pe gheaţă, ci pe role. La începutul anilor '90 era ceva inedit, televiziunea ne-a descoperit neinvitată în emisiunile pentru copii şi tineret. Eram în anul II la Universitate, la Limbi străine, când am aflat că TVR caută prezentator pentru o emisiune de limba română, şi m-am prezentat la probe. Dacă a fost destinul sau talentul sau poate amândouă îi las pe telespectatorii mei să judece. În ceea ce faci trebuie să creşti treptat. Aşa capeţi încredere în tine, dar şi respectul celorlalţi. Totodată cred cu tărie că efortul şi talentul, la un moment dat, sunt răsplătite. Nu e greu să ajungi în top, cel mai dificil este să te menţii. E o teorie demonstrată.
Televiziunea ocupă cea mai mare parte din viaţa mea. Dintre cele două talere ale ei, balanţa mea a ales să se încline mai mult spre realizările profesionale. Dacă ar fi să fac un top al primelor trei împliniri profesionale, el ar arăta aşa: longevitatea şi popularitatea emisiunii de limba română, «Parol» este apreciată în mod deosebit de tineri şi ştim cu toţii cât e de greu să fidelizezi publicul tânăr cu emisiuni educative; perioada în care am fost corespondent la Bruxelles, la Parlamentul European pentru Ştiri - o adevărată lecţie jurnalistică; prezentarea ediţiei aniversare a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2008, pentru că este brandul TVR numărul 1.
La ştiri se lucrează la foc continuu. Aştept vacanţa de iarnă pe care plănuiesc să o petrec într-o ţară caldă. De mult îmi doream să întâmpin iarna nu la schi, ci la ocean. Îmi amintesc cu plăcere de cadoul pe care l-am primit la 15 ani de la părinţii mei: Cockeriţa Ambra! Ziua când am intrat la facultatea la care mi-am dorit: Limbi străine, Universitatea Bucureşti, ziua în care am botezat-o pe finuţa mea, Iris, pentru că să botezi un copil e un dar de la Dumnezeu. Îmi doresc sănătate. Şi mai am o dorinţă pe care o voi împărtăşi cu dumneavoastră atunci când se va împlini. Ţineţi-mi pumnii!"
Citește pe Antena3.ro