Astăzi e ziua ta, Sanda Ţăranu

Una dintre cele mai iubite doamne ale Televiziunii Române, Sanda Ţăranu împlineşte astăzi 75 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Libertatea de exprimare e vitală pentru orice prezentator/moderator
“Aş vrea ca România să devină un stat cu adevărat suveran”
“Nu prea mă gândesc la vârstă şi dacă mă obligaţi să o fac, aş zice că timpul e un hoţ, îmi fură viaţa. Iar acum nu mai pot recupera ce-am pierdut şi nici să repar de unde am greşit. Ultimii 24 de ani au trecut nemilos de repede. Câte speranţe am avut şi cu ce ne-am ales... Dacă dau şi mai mult timpul înapoi, când lucram în televiziunea publică, vremurile de atunci mi-au furat libertatea de a mă exprima firesc. Am încălcat cu bună ştiinţă regulile care presupuneau să nu schimbi nimic din textul vizat pentru că nu am acceptat să rostesc fraze şablon. Cu ce preţ? Nu mai contează. Să nu comparaţi libertatea pe care o aveţi acum cu restricţiile de atunci. A modifica topica frazei, a înlocui un cuvânt cu sinonimul lui, a face o completare de interes pentru public era o mare vină. Nu ştiu să fi existat un serviciu de cenzură, ci câţiva supraveghetori vigilenţi care mai făceau şi exces de zel. Libertatea de exprimare nu este o joacă, pe lângă faptul că presupune o mare responsabilitate, e vitală pentru orice prezentator sau moderator. Luptaţi-vă pentru ea! Sunt hotărâtă să privesc mai puţin în trecut şi să mă preocupe prezentul, dar sunt atâtea similitudini. Credeţi-mă, am aceeaşi stare de spirit ca la sfârşitul anilor ’80, derută, absurd, incertitudine. Politica de a economisi până la limita bunului simţ ne obligase să emitem numai două ore de program. Azi, după ce s-au distrus, s-au externalizat serviciile cu care televiziunea publică se putea gospodări, cu puţină cheltuială, după ce i-au pensionat sau alungat pe cei mai buni meşteri, artişti în meseria lor, nu mai sunt bani. La fel s-a procedat cu personalul redacţional şi artistic. În ultimii ani, fiecare schimbare a conducerii a însemnat mai mult o dorinţă de căpătuială, de fidelizare a personalului pe motive politice decât o supraveghere activă a calităţii programelor şi mai ales a gospodăririi banului public. Acum e mai greu să repari ceea ce s-a stricat atâta amar de vreme. Şi mai ales să găseşti pe cineva care să o facă cu pricepere şi echilibru, fără aroganţă şi orgolii. Spectacolul lumii politice a devenit mai interesant decât orice manifestare de mare artă, care ar putea să ne ridice cu o treaptă mai sus. Impostură, ipocrizie, abuz au fost dintotdeauna şi vor mai fi. De ei trebuie să ne eliberăm. Mergeţi înainte, fiţi mai creativi, nu mai priviţi înapoi «De la A la infinit», că tot cădelniţând, lansaţi nişte neadevăruri care, pe noi, cei care mai suntem, ne lasă profund uimiţi, iar elementul de ridicol este greu de învins. Noi ştim, dar nu spunem pentru că nu dă bine. Tot ce se clădeşte pe false mituri se năruie. A nu se înţelege că au pierit talentele de la TVR, dar despre asta ar fi multe de spus. De regulă, mă gândesc numai la momentele frumoase din dorinţa de a mă proteja, de a nu lăsa gândurile rele să pună stăpânire pe mine, dar iată că la radiografie asta a ieşit.
O etichetă peste România de azi? Dezbinare. Suntem atât de bruiaţi de sporovăielile celor care vor să ne întunece minţile încât speranţa mea de unitate se clatină.
Aş vrea ca România să devină un stat cu adevărat suveran. Să nu mai văd umilinţă, sărăcie şi copii abandonaţi, dar cum ştiu că orice încercare de a îndrepta lucrurile e monitorizată, îmi impun să-mi păstrez libertatea interioară şi să-mi gestionez timpul de aşa manieră încât să mă feresc de ceea ce mă presează emoţional.”