x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Astăzi e ziua ta...”: Sebastian Papaiani

0
Autor: Roxana Vintila 25 Aug 2008 - 00:00
“Astăzi e ziua ta...”: Sebastian Papaiani


“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi cîte ceva din tine. Dacă ai fi nepăsător şi rece ai rămîne veşnic precum «Luceafărul»“, mărturisea Sebastian Papaiani. Astăzi, maestrul împlineşte 72 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi cîte ceva din tine. Dacă ai fi nepăsător şi rece ai rămîne veşnic precum «Luceafărul»“, mărturisea Sebastian Papaiani. Astăzi, maestrul împlineşte 72 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

 
“Nu îmi place să vorbesc despre mine, pentru că asta ar înseamna că mi-au murit criticii. Ceea ce pot spune este că nu-mi place să fiu în faţă întotdeauna. Mai ales dacă e vorba de tramvai! Pe vremuri, cînd erai în faţă te împingeau toţi ca să coboare! Nu mă consider celebru, pentru că ar trebui să fiu Leonardo Da Vinci sau Einstein. Îmi este suficient să fiu iubit.

Un actor trebuie să fie înainte de toate adevărat. Nu trebuie să se prefacă niciodată. Este bine să te poţi preface... adevărat. De fapt, acesta e talentul. El nu are o formulă, precum teorema lui Pitagora. Dacă nu eram actor, poate că astăzi eram inginer mecanic. Făceam motoare de maşini, de avioane, de motociclete... 

Nu pot să fac diferenţe între două arte precum teatrul şi filmul, dar vă pot spune o poveste în strictă legătură cu cele două: copilul meu, cînd era micuţ-micuţ, a crescut undeva la ţară. A fost sub protecţia socrilor mei pînă la vîrsta şcolară. Acolo a trăit pînă la 6 ani. Mergeam la el cam la două săptămîni împreună cu mama lui, soţia mea. De fiecare dată cînd parcam maşina în curte, el venea către noi şi ne spunea: «Matata? Tamama?». Nu ştia pe care să-l strige primul sau care este cel mai important. Nu putea face diferenţe, la numai 2 anişori cît avea atunci. Amesteca în aşa fel cuvintele, pentru că ne voia pe amîndoi. Aşa au fost pentru mine... teatrul şi filmul. Şi totuşi dacă ar fi să aleg... există două roluri care mi-au rămas foarte aproape de suflet: Bătrînul Sorcovă din spectacolul «Domnişoara Nastasia» şi Făniţă din filmul «Un surîs în plină vară».

În viaţa mea, lucrurile au curs de la sine. Nu sînt un visător. Nici nu-mi aduc aminte să fi visat la ceva anume, pentru că viaţa mea a fost foarte normală. Cînd eram copil de 6 ani îmi doream să fiu fotbalist. Drumul m-a dus spre acest vis şi am fost fotbalist profesionist. Pe mai departe nu am mai visat, pentru că nu ştiam că voi deveni actor. M-a împins destinul. Nici nu am apucat să-l întreb ce o să fiu. O dată ce am ajuns ce sînt, destinul s-a oprit lîngă mine şi m-a întrebat: «Ei! Ce zici?», mi-a spus el. De fapt, destinul sînt eu. Aş fi preferat să trăiesc într-o perioadă de purificare, în acea perioadă în care şi despre care a scris Alexandre Dumas. Mi-aş fi dorit să fiu un muschetar. Şi mai e ceva... îmi urez de ziua mea să ajung la performanţa unsprezece şi patru pe suta de metri!”

Veridicitate

“Într-o piesă de teatru, un spectator a venit în rampa scenei. Eu nu mă oprisem din plîns şi mai aveam o lacrimă... în geană. A pus degetul, mi-a luat lacrima şi a băgăt-o în gură să vadă dacă e adevărată sau nu. După care a zis: «E sărată!»“
Sebastian Papaiani, actor

Citeşte mai multe despre:   calendar

Serviciul de email marketing furnizat de