Venit pe lume într-un... turn, chemarea-i va fi fost turnul de fildeş
Îl cunoaştem cu toţii mai întâi ca poet-textier al trupei Phoenix. Versurile lui nobile au însoţit muzica tinereţii multora dintre noi. A debutat în poezie cu volumul “Texte pentru Phoenix” (în colaborare cu Andrei Ujică) în 1976, iar astăzi este considerat unanim unul dintre cei mai importanţi poeţi români postbelici. La mulţi ani, Şerban Foarţă, pentru cei 72 de ani pe care îi împlineşte astăzi!
Nu i-a spus nimeni că este talentat. S-a apucat de literatură conştient pe la 14-15 ani. “Mi se părea o chestie ruşinoasă să scrii literatură. Bine, poet n-am spus niciodată că sunt, mai ales prin tren când inevitabil ajungi la întrebari de genul: aveţi copii, cu ce vă ocupaţi?... Eu fac un fel de ziaristică, dar nu puteam să spun că sunt poet, mi se părea un lucru enorm de intim, aşa cum e greu să mărturiseşti în public dacă crezi sau nu în Dumnezeu. Întrebarea asta nu se pune. Se pune sau sub patrafir, sau într-o carte, sau între patru ochi, tu cu Dumnezeu, dacă ai acest tête-à-tête... (...) Am început literatura oarecum prin imitaţie, nu am inventat eu literatura. Am dat de Bacovia, pentru că Bacovia fusese cel mai important după «partidul e în toate, în cele ce sunt, şi-n cele ce mâine vor râde la soare»... Îţi venea să-i zici partidului: nu te mai băga dom’ne în toate! Prima mea poezie a fost foarte proastă, atât de proastă, încât un an de zile am renunţat. Era un fel de pastel aşa, scrâşnit, chinuit, dar pe urmă l-am citit pe Bacovia. Am început să-l imit combinându-l cu Macedonski, făcând un rondel bacovian combinând existenţialul, meteorologicul, ontologicul, în ultimă instanţă, cu artisticul, cu manierismul. (...) Am făcut exerciţii de poezie, am reînceput de nenumărate ori. Pentru câteva zile am fost convins că asta e, după care am crezut că nu e asta, şi e altceva. Am repetat, am reluat, m-am antrenat foarte mult timp (...)”, povestea într-un interviu profesorul, artistul Şerban Foarţă.
Scrie pentru că nu are încotro. “Scriam, pe vremuri, pentru un cineva anume. Lui îi citeam, primul, poemul sau eseul. Trebuia să am o mare, o deplină încredere într-însul (sau într-însa). Dacă nu, m-aş fi simţit stingher, inoportun, ba chiar ridicol. «Funcţia» de scriitor, de altfel, mi se pare una ce nu trebuie, decât «strâns cu uşa», declarată.”
Ştie că este popular, însă nu se simte deloc celebru. “Nici cel puţin notoriu nu mă simt (pentru că, de fapt, nu prea sunt astfel). Altminteri, am o îndelungă practică a sertarului (a celui nu «cu aplauze», ci cu tăcere, cu tăcere şi cu întuneric); iar pe vremea vechiului regim, am publicat mult mai puţin decât scrisesem. N-am făcut însă, cum se spune, «literatură de sertar». Pentru că nu aveam, pesemne, vocaţia necesară. Rezistenţa mea a fost pasivă. Venit pe lume într-un... turn (la Turnu-Severin, adică), chemarea-mi va fi fost turnul de fildeş! Ceea ce nu înseamnă că promovez apolitismul. (…) Nu vreau să las impresia că mi-am luat-o în cap şi că mă consider cel mai iubit dintre pământeni, dar cred sincer că, în mare măsură, prima «tranşă» de dragoste care mi se oferă vine din faptul că am scris texte pentru Phoenix. Existenţa acestei trupe a făcut să beneficiez şi eu de pe urma succesului ei.”
Citește pe Antena3.ro