Astăzi e ziua ta, Silviu Lupescu

Fondatorul şi managerul Polirom Silviu Lupescu împlineşte astăzi 60 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Şi viaţa, şi opera de artă, şi cărţile, şi iubirea – toate sunt un miracol, de vreme ce nimeni încă nu le-a putut explica”
“Norocul să fie un personaj principal? În nici într-un caz. Sau, poate că da, în măsura în care anul 1989 şi cei care au urmat au însemnat o cotitură, un nou destin. Au fost ani catalizatori de energii. Aveam, în fine, o altă perspectivă. Sau cam aşa gândeam cu toţii pe atunci. Oricum, şansa are în viaţă rolul ei. Mereu trebuie să alegi. Dacă ai făcut o alegere bună sau rea, vei afla mult mai târziu. Dar, pe lângă şansă, în viaţă mai sunt multe alte oportunităţi. Sau biruinţe. Sau eşecuri. Şi toate se consemnează «undeva». Munca, pasiunea, îndârjirea, experienţa, prietenia, toate îşi au rolul lor. Chiar şi lectura, uneori…  

Fac parte din categoria celor pentru care totul este un miracol, cred. Şi asta pentru că zodia mea e zodia Peştilor. Peştii sunt oarecum mistici de felul lor. La ei, sensibilitatea domină raţiunea. Şi viaţa, şi opera de artă, şi cărţile, şi iubirea – toate sunt un miracol, de vreme ce nimeni încă nu le-a putut explica. Şi muzica este un miracol, pentru că nu oricui îi este dat harul să vibreze la sunetele ei. Viaţa însă poate fi un miracol sau un accident, asta depinde de fiecare. Sunt oameni care îşi consumă propriul miracol în anonimat. Alţii par că au harul acesta al miraculosului, deşi sunt nişte anonimi. Aş vrea să cred că, încă, mă mai număr printre cei dintâi. 

Nebunia depinde dincotro o priveşti. Să mă confrunt cu mine însumi cred că a fost cea mai mare nebunie de-a mea. Unde e limita mea? Oare mi-o voi putea depăşi? Cam acestea au fost întrebările care m-au însoţit şi mă însoţesc încă. Şi ar mai fi ceva: când pleci la drum, când vrei să construieşti ceva – o editură, de exemplu – îţi trebuie îndrăzneală. Or, îndrăzneala aceasta, tot din şirul de nebunii al vieţii ni se trage.

Cred că am fost un copil timid şi nu foarte ambiţios. De pe la 5 ani îmi amintesc primele lecturi: Colţ alb, Fram ursul polar, Cuore, apoi, cu vârsta, inevitabil Mark Twain, Karl May, Elevul Dima dintr-a şaptea, Ionel Teodoreanu, Zola, Maytrey… Cu asta, cred, am spus tot. Prin ’65, pe strada mea a apărut primul televizor. Ne adunam toţi copiii la Sfântul, la Colombo, la meciuri şi la varietăţi. Copoul, Sărăria, Ţicăul, Iaşiul, în general, pe vremea aceea aveau farmecul lor. Astăzi, în mare parte, l-au pierdut. Mai joacă oare astăzi ţurca vreun copil? Sau «ţară, ţară, vrem ostaşi»? Nu sunt neapărat nostalgic, nepotul meu are jocuri mai deştepte pe iPad. Şi cred că e mai bine aşa...

În general, despre ceea ce crezi, despre ceea ce ai crezut nu poţi să-ţi schimbi părerile după cum bate vântul sau se schimbă societatea. Eu nu pot să cred în incompetenţa agresivă, în carierismul sau traseismul politic, în exacerbarea interesului privat, în autoritarisme sau bălăcăreala stearpă în văzul tuturor. Pot fi doar deziluzionat că asemenea manifestări continuă să ne bântuie. O lume pizmoasă, da, suntem mai divizaţi decât acum două sau trei decenii. Şi asta în dauna interesului general. Cred deci că toţi trebuie să credem mai mult în puterea exemplului personal.   

Un gând, la cei 60 de ani pe care îi împlinesc astăzi, e acela că nu pot să realizez. Un altul, că timpul nu trebuie irosit. Aş vrea să sper că toţi cei pe care i-am avut alături de mine într-un moment sau altul al vieţii vor crede la rândul lor în ceea ce eu am crezut. Dar, lăsând nostalgia deoparte, ceea ce este mai important e că primul meu gând e acela că mai am încă multe de făcut. Şi asta începând chiar de mâine.”