Astăzi e ziua ta... Sorin Alexandrescu!

"Trăim supţi de mirajul viitorului..."

"Am predat la Universitatea din Amsterdam istorie şi literatură română, ca şi semiotică şi filozofie modernă timp de 33 de ani. Din 2001 sunt profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, fiind fondator şi director al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), care organizează un masterat şi o şcoală doctorală prin parteneriatul dintre Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură «Ion Mincu». Am publicat vreo 25 de cărţi în domeniile de mai sus, ca şi un mare număr de articole în diverse ţări europene. Acestea sunt lucrurile pe care le-am făcut în ultimele decenii.

Mă întrebaţi însă cine sunt. A face nu este totuna cu a fi. Cine sunt? Mă întreb şi eu de mulţi ani, dar acestui vechi puzzle al identităţii nu-i ştiu răspunsul. De-a lungul timpului am învăţat că trecutul se uită repede şi nu are deci nici o însemnătate pentru viitor. Biografia şi cariera nu se construiesc prin adaosuri armonioase, ci prin ştergeri din memoria comunităţii, dacă aceasta (mai) există. Rămâne ce găsim pe ţărm după un naufragiu: puţine obiecte, nesemnificative pentru corabia care cândva a trecut pe lângă noi.

Privesc în urmă şi înainte... Văd ceea ce se vede la orice altă vârstă: multe proiecte de viitor - ei da, eu le am încă, chiar din belşug - şi o mare ceaţă cu privire la şansele lor. Trăim supţi de acest miraj al viitorului. Orice vârstă este o înverşunată fugă înainte, ca şi cum acest «înainte» ne-ar fi perfect la îndemână.

O zi pierdută? Este o zi în care m-am ocupat doar de administraţie, şi încă fără folos, căci, orice ai reglat astăzi, la noi se schimbă mâine iar. Recuperez atunci prin insomnie vreo două, trei ore de lectură din restul de serbede 24.

«Motorul» care mă face să merg înainte, oricât mi-ar fi de greu, este speranţa că în România se poate realiza ceva fără pile şi fără intrigi, cu mâinile curate. Am ambiţia de-a dovedi acest lucru.

Un personaj din nuvela lui Henry James, «Fiara din junglă», aşteaptă toată viaţa să i se întâmple ceva deosebit şi la un moment dat vede cum din «jungla» acesteia se repede o fiară asupra lui. Ceva i se întâmplă, dar acesta îl ucide. Nu cred că există un eveniment final care să răscumpere neîmplinirea precedentă. Din fericire, există împliniri. Sunt fericit că una dintre ele mi s-a întâmplat în ultimii 12 ani.

Cele mai frumoase trei amintiri ale vieţii mele... Aş aminti doar una singură. La 22 decembrie 1989 conduceam o demonstraţie de protest anticomunist în faţa Ambasadei României din Haga, ca deseori înainte. La un moment dat, poliţia ne anunţă că «El» a fugit. Urale: «Am învins!». Cum mulţi dintre «învingători» veniseră atunci pentru prima oară, am luat microfonul în mână şi am strigat: «Nu noi am învins, ci ei, cei de-acasă, şi unii au murit pentru asta». Curios, aud încă tăcerea care a urmat şi simt încă microfonul rece ca gheaţa arzându-mi mâna. Dar ce a rămas în memoria colectivă din acel eveniment?"