Astăzi e ziua ta: Ştefan Cazimir

Istoricul şi criticul literar Ştefan Cazimir împlineşte astăzi 78 de ani. La mulţi ani!
"Am avut, zilele trecute, un vis bizar. Mă aflam în faţa unei mari oglinzi verticale, dar chipul reflectat în apele ei nu acţiona simetric cu mine: vorbea atunci când eu tăceam şi tăcea atunci când vorbeam. De la un timp încolo, convorbirea a căpătat aspectul unui interviu. La trezire mi-am notat, atât cât mi le aminteam, câteva întrebări şi răspunsuri.

- Cum suporţi, dragă Cazimir, aceste vremuri de restrişte?
- Poftim întrebare! În calitate de alter ego al meu, o ştii la fel de bine ca mine şi te rog n-o mai face pe inocentul! Te iei la întrecere cu guvernanţii noştri, care s-au învăţat să dispună, dar nu sunt dispuşi să înveţe.
Chipul din oglindă s-a încruntat puţin, dar apoi şi-a revenit şi a continuat să mă iscodească:
- Ce moment mai plăcut ai trăit în ultima vreme?
- Ei, aşa mai vii de acasă! Aminteşte-ţi când ne aflam, nu demult, la Târgu-Jiu şi luam prânzul la restaurantul «Intim», în tovărăşia câtorva prieteni. La un moment dat, de la o masă vecină se ridică doi domni, care isprăviseră de mâncat. În trecere pe lângă mine, unul dintre ei îmi spune, întinzându-mi un măr superb: « - Vă rog, domnule Ionescu Quintus, să-l primiţi din partea mea! - Dar eu nu sunt Ionescu Quintus; pot doar să-i transmit darul dumneavoastră. - În acest caz, vă mai dau unul...». Şi chiar mi l-a dat, spre încântarea comesenilor mei, cu care apoi am împărţit frăţeşte prada.
Datoria faţă de domnul Ionescu Quintus mi-o voi achita la prima ocazie.

- Spune-mi, te rog, dacă ai avea puterea s-o faci, ce lucruri ai schimba în România (nu mai mult de trei), şi tot astfel, ce ai schimba în tine (într-un număr egal cu precedentele).
- În România aş schimba atitudinea faţă de muncă, aş cultiva solidaritatea şi aş impune respectul legii. În mine n-aş schimba nimic, căci ar însemna să te schimb şi pe tine, lucru tardiv şi greu de imaginat. Vorba lui Creangă: «Pielea rea şi răpănoasă/ Ori o bate, ori o lasă!»
- Dar dacă ai avea din nou vârsta la care să-ţi alegi drumul în viaţă, l-ai alege sau nu pe acelaşi?
- Ştii bine că, spre sfârşitul liceului, mă bătea gândul să urmez arhitectura. Absolvind acea facultate prin 1955, ar fi trebuit şi eu să construiesc blocuri-tip, transformând zone întregi ale oraşelor în triste şi monotone cartiere-dormitor.

Aşa încât, varianta adoptată, adică istoria şi critica literară, s-a dovedit, în perspectiva timpului, o opţiune mai bună.

- De la înălţimea vârstei şi experienţei tale, ce poţi spune despre cele mai importante lucruri în viaţă?
- Aici chiar că ai luat-o razna! Vârstele şi experienţele noastre sunt egale, aşadar, întrebarea e reversibilă. Lucrul cel mai important ar fi, după mine, să te poţi uita în oglindă fără a roşi, ceea ce încerc chiar în clipa de faţă. Bine ar fi să izbuteşti şi tu!
- În încheiere, spune-mi ce întrebare ai mai fi vrut să-ţi pun, iar mie nu mi-a dat prin gând?
- La asta îţi voi răspunde data viitoare!

Chipul din oglindă s-a încruntat din nou, apoi a dispărut ca un fum, iar eu m-am deşteptat, recitând mental din Eminescu: «Ce vis ciudat avui, dar visuri/ Sunt ale somnului făpturi:/ A nopţii minte le scorneşte,/ Le spun a nopţii negre guri.»"