Astăzi e ziua ta, Ștefan Mitroi

Ștefan Mitroi împlinește astăzi 57 de ani. La mulți ani!

“Tot ce-mi doresc este să-i meargă lumii mai bine!”
„Viața mea mică a început într-o zi mare. Pot spune că eu n-am văzut lumina zilei, ci lumina Învierii, căci m-am născut în noaptea de Paște. De-a lungul anilor s-a întâmplat de câteva ori ca ziua mea de naștere să ducă această povară uriașă în cârcă, sau, mai degrabă, invers, ca ziua de Paște să poarte la reverul ei și ziua mea de naștere. Ca, de exemplu, anul acesta. Pur și simplu mi-este rușine de sărbătoarea cea mare, de lumina ei înfricoșătoare, să mă gândesc la nașterea mea ca la o sărbătoare. Am făcut multă vreme această greșeală. Mi se părea pe atunci că am un mare deficit de trecut. Și mă grăbeam, mă grăbeam mereu, ca să fiu sigur că ajung la timp. Nu conta unde. Să fie departe, cât mai departe în viitor, până într-o zi când mi-am găsit toate, dar absolut toate vârstele frumoase rămase la mare distanță în urmă. Credeți că n-am încercat să le aduc înapoi?

Dacă ați ști cât m-am rugat de ele, cât m-am milogit, dar nu s-a lăsat niciuna dintre ele înduplecată! Așa că, iată-mă acum ținând bătrânețea de căpăstru, nu prea am chef să urc în șaua ei, mi-este și puțin frică, dar n-am încotro, fie ce-o fi, numai să nu mă fac de râs. Așa-mi trebuie, cine m-a pus?

Până la urmă nu sunt singurul om de pe lume care se vede nevoit să se descurce cu o singură viață. Li se întâmplă mai devreme sau mai târziu tuturor. Întrebarea este dacă am știut să întrebuințez cum trebuie viața aceasta? Greu, foarte greu de răspuns. Puteam, fără nicio îndoială, să fiu mai bun, mai iubitor, mai drept, mai generos, mai puțin meschin, mai puțin fățarnic, mai puțin fanfaron, mai puțin pizmaș, mai puțin lacom, mai puțin îngăduitor cu multul și mult mai îngăduitor cu puținul. Poate că mi s-a dat, ca oricărui om, ceea ce meritam, în sensul că multul a rămas în urmă, iar puținul înainte.

Haida de!, acum să te văd, închipuitule, îmi spun în gând, încercând să arăt că nu-mi pasă. Ehei, dacă ați ști cât îmi pasă!
Nu sunt desigur proprietarul acestei lumi, dar îmi pasă de tot ceea ce se întâmplă în ea ca și cum aș fi. De fiecare dată când ziua mea de naștere se întâlnește cu lumina aceea primordială, a începutului, profit de ocazie pentru a-mi dori să-i fie lumii mai bine. Mi se poate reproșa că sunt egoist, ceea ce este perfect adevărat, pentru că în lumea aceasta trăiesc și cei doi fii ai mei, ca și femeia care i-a născut. Așa că am tot interesul să-i meargă bine lumii, ca să le meargă bine lor. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, vreau ca binele acesta să fie atât de mare încât să-l poată împărți cu toți ceilalți oameni. Iar la urmă de tot și cu mine. În rest, om muri și om vedea, vorba proverbului. Dii, mârțoagă, cară-te naibii de aici! Așteaptă-mă unde se termină drumului. O să vin până acolo pe jos!”