ASTĂZI E ZIUA TA... Teodor Horvat

"Poate viitorul va fi mai bun..."
Profesorul doctor Teodor Horvat, şeful Clinicii de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central, împlineşte astăzi 58 de ani. La mulţi ani!

"Mă întrebaţi ce fac în preajma unei aniversări personale. Ce pot să fac, decât să mă bucur că am ajuns la vârsta de 58 de ani şi să mă întreb dacă am să mai apuc următorul 25 noiembrie. Pare pesimist, dar e o întrebare logică, mai ales dacă ai avut atâtea necazuri induse din exterior, câte am avut eu în ultimii doi ani. Dar să nu fiu pesimist, poate viitorul va fi mai bun şi pentru mine, mai ales viitorul chirurgical. La 1 noiembrie am împlinit 34 de ani de viaţă chirurgicală. Am parcurs toate etapele de evoluţie chirurgicală, nu am sărit nici un examen în cele două specialităţi – chirurgia generală, cât şi chirurgia toracică –, şi la toate am fost clasat pe primul loc pe ţară, inclusiv la un alt tip de examen (examenul de general), pe care l-am susţinut în toamna anului ’99. Acum 39 de ani am păşit pentru prima dată într-o sală de operaţie. Atunci, într-o seară de joi, am văzut prima operaţie din viaţa mea. Nu m-am simţit deloc bine, ba, dimpotrivă, mi s-a făcut rău. Doar eu sunt chirurg din grupul de şase studenţi prezent în blocul operator de la Spitalul Militar Central. Acesta a fost botezul meu în chirurgie, prima mea dragoste, de care nu mă pot despărţi. La un chirurg mâna este prelungirea creierului, un chirurg care are mână şi nu are creier este un pericol pentru pacient. Pacientul operat şi vindecat chirurgical este opera unui chirurg. Există chirurgi care au operă, precum există unii care nu au, iar dacă nu au, nu au din vina celor care au, ci din propria vină, pentru că nu pot să o creeze. Iar dacă nu creează, calomniază. Dar să nu mai vorbim de piedici, hăituiri şi hărţuiri orchestrate, de embargouri chirurgicale, să ne exprimăm unele speranţe. Toată lumea ştie că speranţa moare ultima, ba aş putea spune că omul dispare fizic înaintea speranţei, speranţa fiind preluată de suflet. Sper să fiu în primul rând sănătos la minte şi la trup. Sper să-mi pot desfăşura activitatea mea chirurgicală fără oprelişti de la stăpânirea locală. Sper să nu mai trec prin ce am trecut în ultimii doi ani, dar în special prin ce am trecut în vara anului 2008. Sper să pot diferenţia grâul de ne-ghină, mai bine decât am făcut-o până acum. Sper să-l operez pe pacientul care mi se adresează pentru ajutor. Sper ca unor medici să nu le fie frică de stăpân pentru a-mi solicita un consult chirurgical. Sper să-mi fie dat să apuc ziua în care va fi ridicat embargoul chirurgical impus chirurgului Horvat. Mai sper că acela care mă prigoneşte direct sau prin intermediar să-şi dea seama, sau poate ştie, dar nu poate să recunoască, că eu întăresc cetatea şi nu dărâm edificiul, precum îi şi cresc prestigiul. Vă mulţumesc că v-aţi adus aminte de mine şi nu m-aţi uitat."