Astăzi e ziua ta... Vartan Arachelian!

"Suntem pe «sârmă» din ce în ce mai puţini" Vartan Arachelian, un nume de referinţă în televiziunea română, împlineşte astăzi 73 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Vă mulţumesc, domnişoară, pentru că v-aţi amintit de mine, chiar dacă motivul n-are de ce să mă bucure: scad încă un an din cursa spre potou. Apoi, mai aveţi bunătatea să mă amăgiţi cum că 73 de ani nu e un sfârşit, ci chiar începutul unor noi proiecte. Ce să-i faci, e privilegiul tinereţii, spunea Ibrăileanu, să bată obrazul senectuţii exersând politeţea. Mărturisesc însă, cu aceeaşi sinceritate, că doar în astfel de ocazii sau în cele administrative, când mi se cere să mă identific prin vârstă, mi-aduc aminte cât de mult a trecut de când sunt p'-acilea. Din ce în ce mai des proiectez pe ecranul personal o imagine care-mi vine din copilărie: un om, fără vârstă identificabilă de pe sol, trăind pe o sârmă întinsă între doi stâlpi de telegraf. Omul îşi înjghebase şi un mic cort la un capăt unde chiar se gospodărea, făcea jumări de ne lăsa gura apă, în anii în care foamea bântuia în ţară. După ce se ospăta tacticos începea să se bălăbăne pe sârmă ajutat de o cobiliţă ceva mai lungă decât a juveţilor care mai făceau comerţ şi după război în Constanţa, oraşul meu natal. Mersul lui pe sârmă, cu ezitări simulate, ori ba, e în «filmul» meu chiar viaţa pe care am dus-o. Numai că la cele două capete nu se află o terra ferma, ci două abisuri, unul din care am venit şi altul spre care călătorim. Am pornit mulţi - m-am născut doar în România Mare, ţară cu o natalitate care speria Europa - şi suntem pe «sârmă» din ce în ce mai puţini. Trebuie să continuăm să înaintăm fără a cădea în ridicol, ca politicienii. Mă gândesc la ei, la plăcerea lor de a se bâţâi pe sârmă, când pe stânga, când pe dreapta, agăţaţi de cobiliţa personală pe care ne-o vândă drept baghetă magică. Deşi azi nimeni nu-i obligă «să mintă în numele adevărului»! Poate, doar, partiduţu'.

În ceea ce mă priveşte, am alte priorităţi. Nu doar ale vârstei. Spuneţi dumneavoastră, domnişoară, că 73 de ani nu e un sfârşit, mai e vreme, Doamne... Citam mai sus - nu mai ştiu pe cine - că viaţa e între două abisuri, eu cred că mai degrabă are doi timpi, unul cartezian şi altul metafizic. Acum, când anii mă obligă să evaluez ce am făcut, ce am trăit şi ce mi s-a întâmplat, totul trece printr-o grilă mistică. Sigur că într-o astfel de zi ar trebui să inventariez cu ce mă laud, dar şi pe cele pe care ar trebui să le uit. N-o voi face. De altfel, cum trăim într-o ţară doldora de acuzatori, se vor găsi destui amatori care să mă înmoaie în cerneală. Regret că printre ei s-au aflat însă şi oameni pe care îi preţuiesc. Bănuiesc că vina e tot a mea, nu m-am făcut înţeles. De ceilalţi nici o pagubă! E dreptul tuturor, chiar şi al neghiobilor şi al bastarzilor, la opinii şi înjurături. Era un rău previzibil, la care am consimţit atunci când am hotărât să ies în faţă şi să mă situez pe partea bună a baricadei. În rest, vă doresc tuturor să aveţi parte de tot ceea ce îmi doriţi şi acum. Doamne ajută!"