Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Iubeşte arta din tine şi nu pe tine în artă"
Abia ce a stat de vorbă acum două zile cu cei dornici să afle secretele meseriei pe care o face de 60 de ani, în cadrul unei serii de întâlniri organizate de Asociaţia Culturală Control N, numită “Actoria între teatru şi film”, şi a fost declarat de Jurnalul Naţional Omul Zilei. Unul dintre spiritele admirate, iubite, respectate, Victor Rebengiuc a jucat personaje memorabile şi pe scenă, şi în film. Ca interpret îşi pândeşte permanent personajul, la fel cum face şi personajul cu actorul, ca să vadă dacă este corect, dacă îl respectă. Victor Rebengiuc pune de fiecare dată în discuţie, prin simpla sa apariţie, condiţia omului de carte, a intelectualului, cel care poate înnobila epoca în care s-a născut, o poate ajuta în a se depăşi, în a face dreptate, în a da valoare drepturilor omului. Victor Rebengiuc împlineşte astăzi 81 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
Şi-a pus amprenta pe fiecare rol, căci a aşezat în toate o îndârjire fără egal, o vibraţie numai a sa. Aparent insensibil, uneori irascibil, coleric, frust, nepoliticos, neatent în cultivarea persoanelor cu care se întâmplă să comunice, Victor Rebengiuc poate părea incomod. E motivul pentru care multă lume se teme de vorba lui. însă este drept în ceea ce spune şi dacă ai tărie de caracter înţelegi. Nu oricine poate fi profesor pentru spirit. “Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr şi dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc. Miracolul e că, fiind mereu el însuşi, acelaşi în film sau în teatru ca şi în viaţa zilnică, Rebengiuc reuşeşte să nu se repete niciodată, adică să fie, în fiecare personaj, altfel, şi anume fidel personajului. Cu alte cuvinte, performanţa e întotdeauna previzibilă (şi, de aceea, garantată), în vreme ce stilul e mereu proaspăt, nou, plin de surpriză. Ca spectator... nu te poţi sătura niciodată de Victor Rebengiuc. Pare să facă totul simplu, fără efort, fără obsesia vanitoasă a succesului... e ca toată lumea!”, astfel îl descrie pe marele actor Andrei Pleşu.
Îndrumat de profesoara sa, Aura Buzescu, Victor Rebengiuc a absolvit IATC "I. L. Caragiale" din Bucureşti, în 1956. Despre anii studenţiei actorul povesteşte că: “A fost o perioadă foarte frumoasă. O perioadă petrecută într-o şcoală pe care o consider mult mai bună decât cea din prezent. Profesorii, pentru noi, erau un model, exemple de urmat, aveau mai multă autoritate personală. Apoi, am trecut printr-o vreme de tranziţie. Timp de şase ani am fost rector la Academia de Teatru şi Film. A fost un interval de timp cu o tonică amintire în ceea ce priveşte relaţia mea cu studenţii... îmi este foarte greu să fac o comparaţie între ceea ce era atunci şi ceea ce este acum. Am trecut prin momente tulburătoare, de incertitudini, de bâjbâieli”.
Izbeşte cu seriozitatea sa, experienţa adunată te copleşeşte şi este imposibil să treci cu vederea vocaţia pentru meseria pe care o iubeşte. “De Teatrul Bulandra mă leagă tot, pentru că este casa mea. Acolo am început, iar viaţa mea artistică, în mare parte, acolo s-a desfăşurat. Cu siguranţă cea mai frumoasă amintire a mea se leagă de Aura Buzescu, de profesoara căreia îi datorez totul. Eram tineri şi inconştienţi, dar pasionaţi de ceea ce făceam. Aura Buzescu era o mare tragediană, de mare clasă. Cu ajutorul ei, m-am debarasat de deprinderile cabotine pe care le căpătasem însă m-am ales cu o armă pe care o folosesc şi astăzi: arma sincerităţii, a adevărului. De la ea am învăţat să dau profunzime unui rol. «Nu te strâmba, joacă cu economie de mijloace», îmi spunea... îmi cerea să nu mimez un sentiment, ci să-l trăiesc. De obicei, noi mimăm, ne strâmbăm. Suntem ba curioşi, ba miraţi, ba afectaţi, mimăm un sentiment. Ea îmi cerea să nu mă strâmb. îmi spunea: «Nu te face că ai acel sentiment! Străduieşte-te să-l ai!» Cred că sunt foarte multe roluri care mi-au pus probleme şi cu care am luptat. Şi în clipa de faţă mai caut modalităţi de exprimare. Nu e deloc uşor însă am avantajul că paleta mea interpretativă este foarte diversă. Drept exemplu, «Pădurea Spânzuraţilor» a însemnat foarte mult. Nu a avut influenţe asupra carierei sau a vieţii mele însă am simţit bucuria de a participa la această deosebită «partitură scenică». Nu am avut niciodată probleme pentru că m-am obişnuit destul de uşor cu scena. Am avut de învăţat de la fiecare dintre colegii mei şi chiar de la tinerii care vin la teatru cu sufletul deschis. îmi place să lucrez cu tinerii, cu tinerele talente. Munca titanică pe care o depun ei, este plătită cu foarte puţini bani. în ceea ce mă priveşte, vreau să-mi continui activitatea sub aceeaşi lozincă care m-a ghidat şi până acum: iubeşte arta din tine şi nu pe tine în artă”.
