x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Victor Socaciu

Astăzi e ziua ta: Victor Socaciu

12 Ian 2012   •   21:00
Astăzi e ziua ta: Victor Socaciu

Este unul dintre cei mai iubiti reprezentanti ai folkului romanesc. Muzica sa l-a adus in viata si in sufletul nostru. Maine, Victor Socaciu implineste 59 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

"Am decis sa inteleg, sa accept, sa indraznesc, sa cred si, cu prioritate, sa iubesc"
"Un an adaugat varstei ar trebui sa insemne un plus de experienta, mai bine spus un dram in plus de intelepciune. Asta daca ar fi sa gandim po­zitiv. Pentru ca, in acelasi timp, trecutul an se scade din ce a mai ramas si tot el sporeste teama ca nu mai apuci sa spui tot ce ai de spus, si sa faci tot ce ai de facut.
Pentru mine timpul s-a metamorfozat intr-o sperietoare. Dintre toate, cea mai traumatizanta parte a cursei este intotdeauna ultima turnanta. In acel loc nu mai poti dribla, fenta, trisa sau pacali pe nimeni si mai ales pe tine insuti. Ca atare, aplic cu voluptate si cu seninatate ceea ce spunea marele Gandhi: «viata este ca o oglinda». Asta inseamna ca daca zambesti si viata iti va zambi, precum si daca esti suparat pe lume si lumea va fi suparata pe tine. Am decis astfel sa inteleg, sa accept, sa indraznesc, sa cred si, cu prioritate, sa iubesc.

Toate aceste drumuri le-am batatorit in cantecele mele, socotind ca daca Dumnezeu mi-a daruit aceasta sansa de a fi ascultat, sunt obligat sa cultiv ideile despre fragila noastra conditie umana. Destinul care m-a ales, cu incapatanare m-a si ademenit sa imi asum in viata adevarul, pentru a putea fi liber, fiindca doar libertatea este trambulina spre acel liman numit fericire. Daca acest liman este aici, pe pamant, el poate fi atins numai cu sufletul, nu calcat cu piciorul si nicidecum constientizat.

Am iubit intotdeauna oamenii care m-au privit cu sufletul si i-am admirat si pe cei care au reusit sa traiasca in pragmatism. Printre toti acesti oameni ma voi simti si eu implinit, atunci cand voi reusi sa fiu un onest si viu om al cetatii. Sau macar un om bun."

×
Subiecte în articol: victor socaciu