x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar “Astăzi e ziua ta...” – Virgil Ogasanu

“Astăzi e ziua ta...” – Virgil Ogasanu

18 Iun 2008   •   00:00
“Astăzi e ziua ta...” – Virgil Ogasanu

“Sînt bucuros că încă e nevoie de mine”
“Am reuşit să joc în cele mai importante spectacole în regia unor mari regizori: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, Cătălina Buzoianu. Sînt oameni pe care-i iubesc, cu care am lucrat, cu care am crescut.” Virgil Ogăşanu a împlinit ieri 68 de ani.



“Sînt bucuros că încă e nevoie de mine”
“Am reuşit să joc în cele mai importante spectacole în regia unor mari regizori: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, Cătălina Buzoianu. Sînt oameni pe care-i iubesc, cu care am lucrat, cu care am crescut.” Virgil Ogăşanu a împlinit ieri 68 de ani.

“Întotdeauna, de ziua mea muncesc. Am spectacole la Teatrul Bulandra, la Teatrul Nottara. Sînt în sesiune de examene cu studenţii la Universitatea Hyperion. Mai am nişte colaborări cu cinematografia. Sînt bucuros că sînt ocupat, sînt bucuros că încă stau pe picioare, că încă e nevoie de mine. Îmi doresc să mă bucur alături de familia mea, de soţia mea, care este şi ea actriţă, de băiatul meu, care e compozitor.

Virgil Ogăşanu este un om care a avut marea şansă, marea bucurie să lucreze alături de cei mai mari actori ai teatrului românesc. A avut marele noroc să fie admis la concurs, la Teatrul Bulandra. Am dat acest concurs alături de regretaţii Toma Caragiu şi Gina Patrichi. Am avut marea bucurie ca maestrul Liviu Ciulei să-mi aprecieze munca şi să mă cheme la teatrul dînsului. Din 1965 şi pînă în prezent activez aici. În toată această perioadă m-am bucurat de stima, de simpatia şi de profesionalismul colegilor mei din acest teatru. Am avut marele noroc să lucrez foarte mult la Teatrul Radiofonic, de asemenea, cu mari actori. M-am bucurat şi aici de simpatie, de admiraţie, de încredere. În rest, am avut norocul să fiu alături de Valeria Ogăşanu, actriţa care m-a înţeles, cu care m-am înţeles. Mihai, băiatul nostru, a fost un fel de copil de trupă. A mers cu noi în toate turneele şi în felul acesta se şi explică înclinaţia lui spre artă.

Mă bucur că cinematografia românească începe să-şi recapete forţa şi să pătrundă pe piaţa internaţională. Sînt chiar fericit şi vreau să mulţumesc acestor tineri care s-au afirmat şi care mai spală puţin obrazul nostru prin teatru, prin film. Mai ştergem un pic din mizeriile care sper să fie trecătoare şi să nu întineze această naţiune talentată, de oameni extraordinari. Îi felicit şi mă bucur din tot sufletul pentru ei.

Atunci cînd am început această profesie am înţeles că nu voi fi un om bogat din punct de vedere material, dar profesia îmi va dărui alte satisfacţii, ceea ce a fost perfect adevărat. Una dintre marile satisfacţii, în afară de aplauzele publicului, căldura lor, cronici, oameni care te recunosc pe stradă, este aceea că am călătorit foarte mult în afara ţării cu Teatrul Bulandra. În felul acesta am văzut şi lumea, alte spectacole, alte mentalităţi şi alte obiceiuri. Toate acestea mi-au folosit foarte mult.

Vreau să urez cititorilor Jurnalului Naţional, printre care mă număr şi eu, multă sănătate. Îi aştept la spectacolele în care joc. Porţile sînt deschise, iar sufletul meu e alături de ei. Le mulţumesc mult că sînt alături de mine.”

×
Subiecte în articol: calendar sînt