Astăzi e ziua ta: Walter Ghicolescu

Walter Ghicolescu face ce face si ajunge la sufletul celor care ii asculta compozitiile datorita vocii sale cu un timbru special. Profesor de matema­tica la Colegiul Tehnic de Marina 'Al. Ioan Cuza', preda chitara copiilor la Costinesti, Constanta si Navodari si face parte din categoria folkistilor pe care ti-e imposibil sa-i treci cu vederea. Are o placere deosebita sa cante piese vechi, pe care nu le mai canta nimeni, si crede ca lumea este atat de cuprinzatoare, incat e loc pentru toti. Anul care tocmai a trecut a fost unul plin de concerte, dar si de proiecte duse la bun sfarsit. Oamenii il recunosc si ii fredoneaza piesele. 'Din punctul de vedere al unui matematician, perfectiunea muzicii este comparabila cu o limita la plus infinit!', spune Walter Ghicolescu, care-si sarbatoreste ziua de nastere astazi. Jurnalul National ii ureaza 'La multi ani!'.

'Eu compun si cant asa cum simt. Bun si rau in viata mea in ultimul an? Rau a fost ca am amanat lansarea celui de-al doilea album al meu. Adrian Gradinaru, prietenul care ma ajuta, are si el timpul liber limitat, la fel si eu, asa ca merge mai greu. Rau cred ca mai este si faptul ca nu am reusit sa duc la capat toate ideile pe care le aveam vizavi de folkul constantean. Dar din toamna am inceput cursuri de chitara cu foarte multi copii in mod organizat si regulat. In fiecare saptamana ma vad cu ei si sunt din ce in ce mai multi. Am avut multe aparitii, nu cate mi-as fi dorit, dar mai multe decat am sperat. Chiar si la Bucuresti, acolo unde se da ora exacta.

Am reusit sa infiintez o asociatie culturala care-mi poarta numele si cu care am nenumarate proiecte. Am pus bazele unei scoli care se numeste chiar asa, «Folkistika». Cu domnul Gigi Capatana, filolog la baza, am inceput lupta impotriva manelelor si a ritmurilor fara rost si am dat un nume acestei lupte: «Flota de Folk». Cum se numeste «motorul» care ma face sa merg mereu inainte oricat ar fi de greu? Dar ce va face sa credeti ca merg mereu inainte? Pamantul este rotund si cum eu sunt Rac, chiar daca merg cu spatele, tot trebuie sa ajung undeva, nu! Mai greu, dar ajung. Doi pasi inainte, trei inapoi, dar tot ajung eu unde trebuie. Asta ma caracte­rizeaza. Lasand gluma la o parte, reactia fanilor, a prietenilor ma motiveaza, imi da putere, si asta ma face sa merg inainte. O zi pierduta inseamna ziua in care nu am pus mana pe chitara deloc. Eu sunt cu chitara mai mult decat ar trebui, dar mai putin decat imi doresc. O zi pierduta este cea in care omul de langa mine nu-mi zambeste. O zi in care nu am vesti de la prietenii mei, chiar prin intermediul retelelor de socializare. Poti sa razi facand haz de necaz vazand ce se intampla in jur si poti zambi in momentul in care descoperi ceva frumos in lumea aceasta gri. In viata este bine sa facem din toate cate putin si din una mai mult. Eu fac ceea ce simt ca este bine pentru mine. Vreau sa nu-mi para rau de ceea ce fac, ci de ceea ce n-am facut. Daca n-as avea incredere in oameni, nu as canta. E ca un radio in eter, nu stii cata lume te asculta, dar tu emiti. Undeva la capatul celalalt este cineva pe frecventa ta. Dintr-o suta de oameni, daca te asculta unul si a inteles ceva, ai avut cui transmi­te.

Pentru ceea ce sunt, fratele meu este vinovatul. Inainte sa ascult eu Cenaclul Flacara, ii auzeam pe el si pe varul meu cum cantau la chitara. De la ei am invatat. Dupa Revolutie se intalneau la el acasa, iar eu eram nelipsit. Datorita lui am as­cultat Pasarea Colibri si cantam in parcul din Calarasi impreuna. Era prieten cu profesorul de chitara clasica Vasile Coltea, acum profesor la Bucuresti, si m-a dus la cursuri. M-a sprijinit mereu. Am o amintire draga in «buzunarul inimii»... Prima editie a Folk You, cand am avut bucuria de a invata ce inseamna scena chiar de la Motzu Pittis. Piesa «Second hand» era preferata lui.'

Citește pe Antena3.ro

Ce se întâmplă cu pensia de 11.000 de euro pe care o primea Prigoană de la stat