Astăzi este ziua ta, Alina Petrescu

Alina Petrescu, jurnalist Antena 3, îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere. Pentru că este prima aniversare cu Andrei, fiul ei, care a împlinit recent 6 luni, a ales ca prin intermediul rubricii noastre să-i scrie câteva rânduri copilului ei. Noi le urăm “La mulţi ani!” amândurora.

“Ce mult şi ce frumos mi s-a schimbat viaţa de când te cunosc, fiule!”
“Dragă Andrei,
Se apropie ziua mea. Pentru tine, asta nu înseamnă nimic, deocamdată. Nu te-a impresionat nici măcar faptul că tu însuţi ai împlinit, recent, 6 luni. Dar, peste ceva timp, o să înţelegi când o să-ţi spun că, pentru mine, această aniversare, din 2013, e cu totul specială. E prima oară când o serbez cu tine în viaţa mea. Şi dac-ai şti ce mult şi ce frumos mi s-a schimbat viaţa de când te cunosc!
Cel mai mult şi cel mai mult îmi place zâmbetul tău. Şi râsul în hohote ­ asta e o chestie mai nouă, care îi transformă cu succes pe toţi cei din jurul tău în cerşetori, care fac orice ca să mai obţină un hohot. Hai, domnu’ Andrei, mai dă-mi un zâmbet, uite, mă scălâmbăi cum vrei tu! Asta e bine, pentru că toţi am ajuns la vorba aia veche şi adevărată cu «a-ţi redescoperi copilul din tine». Habar n-aveam ce inventiv e copilul din mine! Noroc că tu eşti generos şi râzi imediat. Uneori, te uiţi mirat – cred că te întrebi ce se tot prostesc oamenii ăştia mari prin jurul tău...
Îmi plac ochii tăi mari şi curioşi, care descoperă mereu lucruri noi în jur şi le studiază cu atenţie. Îmi place cum întinzi mânuţele spre faţa mea, când mă apropii de tine. Vrei să mă cunoşti şi aşa, trăgându-mă de obraji, probabil că ştii tu de undeva că ce-i în mână, nu-i minciună. În plus, eşti ambiţios. Se vede din încăpăţânarea cu care te ridici şi încerci să mergi de-a buşilea. Deocamdată îţi ies doar nişte salturi înainte, de pe genunchi. Dar nu mai e mult şi o să pleci la plimbare. Şi noi după tine.
Ţi-aş mai spune câte lucruri îmi plac la tine, de la expresivitatea de film, la colăceii de pe picioare, dar nu e loc. Însă vreau să fac loc pentru câteva promisiuni. Îţi promit, Andrei, că te voi lăsa să cazi, ca să înveţi să te ridici. Îţi promit că voi încerca să te încurajez să faci mereu ceea ce-ţi place, nu ceea ce cred eu că ar trebui să faci (dar se ştie că tot ce crede mama e cel mai bine ­ zâmbet forţat). Îţi promit că o să te ajut să-ţi cunoşti ţara şi lumea atât cât îmi va sta în puteri. Apoi, dacă vei vrea, vei deveni călător pe cont propriu. Îţi promit că n-o să te pun să asculţi toată ziua cântecele de copii, decât dacă o să fii tu fan. Sper să-ţi placă muzica adevărată şi să dansezi mult. Îţi mai promit că n-o să uit de mine, aşa cum eram înainte să te naşti – voi rămâne eu, cea care merge la concerte, citeşte, joacă tenis, iese în oraş şi călătoreşte mult. Doar că voi avea grijă să fac toate astea între două zâmbete de-ale tale. Şi îţi promit că vom fi lângă tine, te vom susţine şi te vom iubi, fără ocolişuri şi fără limite.
Mulţumesc că exişti.
Mama

P.S. O să întrebi, peste ani, ce-i cu textul asta. Ei bine, colegii de la Jurnalul Naţional m-au rugat ca, de ziua mea, să le scriu ceva despre mine. Am o bănuială că nu se supără dacă am scris, de fapt, despre şi pentru tine... E ziua mea, n-au încotro!”