Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Teatrul este un spaţiu în care nu poate muri emoţia, dacă-l faci cinstit”
Mă bucur să fac parte din spectacole de anvergură
Actoria este ceva cu care te naşti, un har primit pentru ce ai făcut bine în altă viaţă. Acest har nu se risipeşte când termini de filmat sau pleci de la teatru. Actorii lucrează cu emoţia, pentru că teatrul este un spaţiu în care aceasta nu poate muri. O tuşă puternică şi plină de lumină, actriţa Dorina Chiriac te pune pe picioare, te motivează, îţi dă puterea de a rămâne să asculţi. Şi ce spune, şi ce gândeşte, şi ce trăieşte, şi ce oferă, şi ce primeşte... Trăieşte senin, urmând liniile unei geometrii dominate de magia unui talent inimitabil. În ochii fetiţei sale, Sonia, o vei descoperi pe mamă, Dorina, construind, între “limitele” impuse, o lume, un spaţiu complet lipsit de umbre. Dorina Chiriac împlineşte astăzi 40 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Îmi împart normal timpul între Sonia mea şi teatrele în care joc. Am omis sfârşitul lumii, ba chiar îmi place gluma care se face de obicei: «Şi după sfârşitul lumii ne vedem că avem spectacol»... M-am văzut cu colegii mei după sfârşitul lumii. Nu cred în sfârşitul lumii, cred într-o transformare. Trebuie să se întâmple ceva. La ce vezi în jur e nevoie, se cere. Prea sunt lucrurile duse în absurd deja. Zic asta ca să mă apăr. Joc în continuare în spectacolele de la Teatrul de Comedie şi Teatrul Bulandra. Au succes, iar eu mă bucur să fac parte din spectacole de anvergură. Îmi doresc să-mi ocup timpul numai cu aşa ceva. Spectacole care să aibă succes, dar care să mă şi provoace pe mine, ca cercetător în meseria asta. Asta-mi place la meseria asta, cercetarea. Recunosc. Şi atunci, dacă se pot întâlni acestea două, succesul şi cercetarea, eu sunt foarte mulţumită şi împlinită. Se întâmplă ca din când în când să aducă şi bani. La Teatrul de Comedie o să încep un turneu mai lung prin ţară, cu un spectacol foarte cerut, «Scrisoarea pierdută», care are nume importante în el, Marcel Iureş – Caţavencu, George Mihăiţă – Agamiţă Dandanache, apoi mă bag şi eu printre ei – Cetăţeanul turmentat. O să avem cam primele zile din fiecare săptămână a lunii februarie şi martie de mers prin ţară. Spectacole importante, de valoare, puternice. O altă valoare în afară de cea a succesului de public. Uite că se deschide ceva altfel. Poate până acum nu au atras atenţia impresarilor. Şi cu televiziunea se întâmplă la fel, se vând nişte lucruri de o calitate îndoielnică având ca motivaţie faptul că asta se cere, or, nimeni nu a întrebat de fapt pe nimeni. Este o diferenţă între ce-i place cuiva şi ce are totuşi nevoie, pentru că nu ştii dacă nu probezi. Dacă îi place un lucru de valoare? Ar fi ideal ca aceia care au puterea să decidă ce se dă şi ce nu, la nivel de mase, să aibă şi o responsabilitate, un control al calităţii lucrului, valabil pentru absolut orice domeniu. Aici nu ne asumăm noi responsabilitatea.
Mă doare agresivitatea şi întreţinerea agresivităţii oamenilor. Folosirea ei. Asta e de neconceput. Lumea asta a ajuns la absurd. Spun asta ca să mă apăr eu de ceea ce simt de fapt despre ceea ce se întâmplă. Am fost în piaţă nu cu mult timp în urmă şi am văzut un puşti de 8 ani care a băgat mâna în plasa unei băbuţe şi a fost alergat de un adult şi prins şi lovit în asemenea hal cu piciorul în cap, de parcă copilul acela i-ar fi ars familia. Fără nici o urmă de milă. Sunt foarte dese, mergi pe stradă şi sunt la tot pasul. Eu nu mai ştiu ce să zic. Misiunea mea ar fi să găsesc o cale, apropo de un mesaj pentru cei mai tineri, care acum fac şcoală, să-i atrag către a învăţa, către a fi educaţi, a se pregăti pentru o lume anume. Or, la ora asta, ce simt eu este: «Învăţaţi o limbă străină şi plecaţi!» Zic asta ca mamă, ca actriţă şi ca om care trăieşte în această ţară. Simt că sunt mai multe Românii. Eu una sunt dintre cei care refuză să vorbească limba masei la ora asta. Vine din ceva. Actoria mă învaţă în permanenţă că orice cuvânt este o expresie a unor sentimente. Or, dacă nu eşti prieten cu acele cuvinte frumoase, înseamnă că acolo este multă nefericire, e multă neiubire. Mă întorc întotdeauna la «Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi». E atâta ură pentru că oamenii se urăsc. Oamenii nu se iubesc pe ei, şi atunci asta şi oferă, ură. Oamenii se detestă. Ca un fel de mobilizare interioară individuală, când sunt întrebată de anul acesta, spun că am hotărât să fie un an bun. Dacă pierd şi credinţa asta, şi slavă Domnului nu o pierd, atunci ce mai are rost? Am proiecte pentru anul acesta. O să încep unul la Teatrul de Comedie... Matei Vişniec a mai scris o carte şi o să fac acest proiect în care va fi antamată Ada Milea, muzica, Florin Fieroiu, coregrafia, şi actorii de la Teatrul de Comedie. Lucrez la text şi la concepţie.
Hrană pentru rezistenţa în această Românie, mie, personal, norocoasă fiind, îmi este teatrul, pentru că este un spaţiu în care nu poate muri emoţia, dacă-l faci cinstit. Altfel, pare că restul se împietreşte. Cred că este exact ce simte orice om cu bun-simţ, în sensul de simţ bun. Nu ştiu cum am să o feresc pe Sonia. E la şcoală, la clasa pregătitoare. E minunată şi o să-i oferim posibilitatea, şi eu, şi Florin (Piersic Jr), să-şi manifeste înclinaţiile şi talentele, care deja se conturează, ca ea să devină, să fie un om puternic. Să fie în stare să aleagă. E greu, tot ce se întâmplă astăzi se simte în copii. Ziua mea este îmbrăcată în două spectacole. Joc Bufonul în Lear(a) la Bulandra alături de Mariana Mihuţ. O să fiu sărbătorită, pentru că Sonia e foarte grijulie şi când mi-e bine, şi când mi-e mai puţin bine.”
Citește pe Antena3.ro
