"Azi e ziua ta…" - Valentin Uritescu implineste 63 de ani

Revolta
"E firesc sa imbatranesti, dar ma si revolta ca va veni vremea sa mor si ma intreb atunci pentru ce mai traim, daca tot suntem condamnati la moarte"

"O noua aniversare imi trezeste o multime de intrebari, ganduri, o prospectie interioara in toata puterea cuvantului. Ma gandesc la tot, imi fac socotelile ca sa le implinesc cat mai sunt in putere, sa nu le las pe capul familiei. O sa-mi aniversez ziua cu cei apropiati mie prin sange, cu familia si prietenii cei mai apropiati. Voi sarbatori cu o masa pregatita de mine, cu peste, vanat si un vin bun. Imi amintesc un moment de pe vremea cand eram student, chiar in apropierea unei aniversari, ca, venind de la o iubita, imi parea totul atat de frumos. Atunci ma gandeam cum o sa rup eu lumea asta, cum o s-o inving, cate o sa rezolv. Acum ma gandesc cate responsabilitati am. Treceam cu nepasare peste ani, pana am ajuns sa imi dau seama ca trebuie sa ma opresc de la anumite lucruri: sa nu beau, sa nu fumez... Acum stiu asta. Am simtit de la o aniversare la alta cum zboara de innebunesti timpul asta. Nu mai am asa mare entuziasm acum, ma apasa grijile. Nu ca o sa mor, ca de asta nu ai unde fugi, dar sa nu ramana lucurile incurcate. Cu trecerea varstei se instaureaza un soi de maturitate, de calmitate, lipseste nepasarea. Am grija faptului ca timpul zboara si ca nu pot sa-mi rezolv treburile. Ma gandesc tot timpul "Aoleo, ce mai am de facut, n-am facut aia, mai trebuie sa fac ailalta..."" De tanar m-a dominat chestia asta, ca timpul trece infiorator, dar in ultima vreme o simt mai acut. E ca povestea cu magarii din Sardinia, carora li se pune in fata o mana de fan, dar nu pot ajunge niciodata la ea. Asa si noi, asteptam Craciunul, asteptam Revelionul, si asa uiti sa traiesti ziua. Am zis sa tin cont de "Carpe diem" asta, dar cand dai de cate o belea, timpul se dilata. Aniversarile nu au fost zile deosebite. Deosebit a fost cand am facut un rol bun, un film bun, cand mi s-a nascut nepotul. Ma gandesc tot timpul la nepoata mea, pe care a lovit-o moartea la 18 ani, si imi zic ca daca ei i s-a intamplat asta, eu n-am voie sa ma plang de nimic. E ciudat, dar bucuriile nu ma entuziasmeaza, dimpotriva, ma ingrijoreaza... Imi zic: "Sa nu ma bucur prea tare...". Am inceput sa constat cu luciditate si cu un soi de amaraciune ca am inceput sa inteleg renuntarile inainte de varsta. Varsta nu e o povara, ci neputinta. Inca nu se pune problema sa renunt la dragostea femeilor, dar la o anumita varsta nu mai esti competitiv. Cand nu mai ai asta, care este un lucru minunat, te apuci de crescut albine, de gradinarit... Imi doresc sa ma mai tina echilibrul care s-a instaurat in mine dupa 60 de ani si sa-mi scriu cartea. Nu vreau sa mor pe scena. Tot timpul mi-am dorit sa ies la pensie, dar cand am vazut ce pensie mizera am... Cred ca am imbatranit destul de frumos: sunt senin, nu am nici o urma de invidie. Un an in plus nu ma face sa ma simt trist, mai trist ma fac insuccesele."