Brunea Fox / Un om decazut din fruntea colosilor

Pestiseanu, pe langa ca e mintos si bun de gura, are si tragere de inima la scris. De cand restristile il tin in casa, isi alina uratul umpland caiete intregi cu fel de fel de amintiri, de intamplari, ba chiar si cu cugetari filozofice despre viata si despre lume. Frunzarindu-le, mi-am zis ca daca ar asterne pe hartie romanul carierei sale, l-ar eclipsa binisor pe scriitorul francez Henri B...eaud. Precum stiti, acesta si-a facut olecuta de faima cu romanul sau autobiografic "Le martyre d’un ob...se", in care descrie patimirile unui grasan de 125 kilograme, patimiri generatoare de necazuri fizice si de ganduri pesimiste. Obezitate de care zadarnic incearca autorul sa se descotoroseasca prin activitate debordanta si prin diverse retete de slabire. (...) Pana acum vreo trei decenii si jumatate (nu uitati ca suntem in 1937), Pestiseanu era multumit. (...)

Dar au venit loviturile. Intai evenimentul funebru, precedat de boala care a inghitit economii si imprumuturi. Apoi Criza. Ionel Pestiseanu a constatat intr-o buna zi ca slabeste. Ceva s-a spart in el, pe unde au inceput sa se scurga alarmant kilogramele stranse cu atata truda in trei decenii de imobilitate. Nu stiu daca va amintiti delicioasa schita umoristica a lui Pierre Mac Orlan, cu maseurul care a fost chemat sa dea nitica suplete "boului gras", acel gigant bovin pe care parizienii il plimba dichisit cu panglici in timpul carnavalului. Animalul se ingreunase de prea mult seu. L-a masat atat de energic, ca l-a dezumflat reducandu-l la piele si oase. Ionel Pestiseanu n-a ajuns chiar pana la rezultatul din anecdota. Dar in mai putin de doi ani grijile si lipsurile i-au mancat rezervele fizice, i-au inghitit adica un "mezelic" de 82 (optzeci si doua) de kilograme. E un dezastru. Cu 145 de kilograme nu mai esti un fenomen si nu mai susciti nici o curiozitate. (Cunosc un general care i-ar putea face astazi concurenta). Cu 145 de kilograme esti cel mult un fost gras, ceea ce e un titlu postum, fara valoare.

Zadarnic a incercat sa opreasca prapadul. Nevoile l-au sleit, creditorii i-au vandut pe o nimica toata casuta, de nicaieri un ajutor, o asistenta. I-au ras in nas. Auzi dumneata, un om care mai poate trai si acuma din grasimea lui ca o camila din cocoasa, umbla dupa pomana! Slujba! s-au otarat negustorii. Sa ne facem de batjocura musteriilor? Si apoi esti in stare sa muncesti? Ai muncit vreodata?

L-am gasit, cum am spus, la Turnu-Severin, in sarmana casuta din Strada Smardan nr. 4. Doua odaite. Cu pamant pe jos. Pe care-l racaie closca escortata de plutonul de pui. Pe masa - mostenirea din vremea de alta-data cand era de tombola (nu s-au sters inca de pe ea liniile si numerele negre) fumega intr-o oala un bors ieftin.

Ionel sade pe un scaun inalt, ca sa ajunga la nivelul farfuriei si in fata lui o femeie uscativa, inalta, ofilita: nevasta lui. Avantajul sau dezavantajul slabirii. S-a insurat la 140 kilograme. Dupa cum a invatat sa conduca automobilul la 130 kilograme. Sa circule prin targ sprijinit in baston la 129 kg. La el totul e in functie de balanta! Din pacate in "marche-arriere" acuma. (...)

Pestiseanu, cu pantalonii vechi care-i cad pe glezne ca si cum ar avea plumb la baza, cu guler si cravata, cu pipa, e acum un bonom grasun, somerul aceluia care se etaleaza imens si gol pe perete, intr-o rama pirogravata. "Inainte si dupa criza", s-ar spune, ca in prospectele-reclama din gazete. O duce tare greu. Daca n-ar pica din cand in cand un gologan de la oameni de inima, ar pieri de foame. (...)

Am scris povestea lui Ionel Pavel Pestiseanu la rugamintea sa. Precum s-a vazut, el nu cere decat posibilitatea de a recupera ceea ce a pierdut prin nemancare: intr-un cuvant hrana. Poporul nu are de unde, criza obligandu-l, saracul de el, sa-si stranga cu-reaua. Statul insa are destule sinecure, anume scrise in buget pentru ca unii sa se indoape fara sa faca nimic. Asa ceva l-ar mai putea salva pe grasul nostru national. Domnule presedinte de consiliu, ce-ar fi sa-l numiti ministru fara portofoliu?

Continuare din Jurnalul de Duminica din 26 martie
Brunea Fox, "Reportajele mele 1927-1938"
(articol aparut in ziarul Dimineata, mai 1937), Editura Eminescu, 1979

Reportaje "Brunea a ridicat reportajul la o treapta superioara atat in ceea ce priveste continutul cat si in ceea ce priveste expresia. Multe din reportajele pe care Brunea le-a publicat in cei vreo patruzeci de ani de activitate ziaristica si literara sunt modele ale genului, vrednice sa figureze intr-o antologie a reportajului romanesc. Brunea a stiut, pe vremea regimului burghezo-mosieresc, sa scoata la iveala, cu curaj, cu indignare sociala si cu avant progresist atatea si atatea aspecte detestabile ale societatii burgheze, infierandu-le prin atitudinea sa protestatara si prin vigurosul lui realism critic". (Al Philippide, 1960)