x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Caragiale "cunoştea pe oameni, ştia să-i joace pe degete"

0
Autor: Carmen Anghel 29 Ian 2012 - 21:00
Caragiale


"Cel mai aspru tovaras si scriitor din secolul inteligentei romanesti", cum avea sa-l numeasca Serban Cioculescu, s-a nascut la 30 ianuarie 1852, in zori. Prospetimea zorilor, ca o consti­in­ta, ne-a lasat-o mostenire. Cand suntem prea cuprinsi de febra unor evenimente,cand nu ne mai dam sea­ma ce se intampla cu noi (ca na­ti­une, bineinteles) e de ajuns sa ne in­toar­cem putin la operele marelui dra­ma­turg si bunul simt sa te loveasca in fa­ta, ca o boare proaspata din zorii zilei.

Iata un "tablou" relizat de Serban Cioculescu "(...) Crud pana la neomenie, slobod pana la ingratitudine, nerusinat pana la cinism (...). Spontaneitatea geniului verbal mistificator, proteismul histrionic, interpretat de sentimentali ca un fel de romantism, (...) Caragiale nu are insa nimic romantic in alcatuirea interioara. Nu e simtitor la universul sensibil, nu se impartaseste cu sensurile mistice ale naturii, nu se infioara inaintea dumnezeirii revelate. Omenescul lui se degradeaza in superstitii, in ipohondrie, in sensibilitate meteorologica, in teama primitivului de puterea divinitatii, manifestata prin trasnirea necredinciosului. (…) Omul era demonic in vorbire, cu un debit nesecat, cu o fantezie starnita si in­tre­ti­nuta de prezenta uimita a as­cul­ta­torilor. Inapoia ochelarilor, ochii de miop sfredeleau si se miscau ca argintul-viu. Fata se crispa ac­to­ri­ces­te, bra­tele si trunchiul intrau in convulsi­u­ne. (…) Cunostea pe oa­meni, ii des­pr­etuia si stia sa-i joace pe degete.(...) satira lui nu distruge, ci configureaza, cu dispret intelectual si simpatie."

In 1912, a 60-a aniversare. Ultima. Presa il omagiaza, teatrele se lupta care sa puna in scena piesele sale. Cu un "dispret intelectual" Caragiale, autosurghiunit la Berlin, trimite o circulara prin care spune clar ca doar cu invoirea lui se poate monta vreo piesa! Dupa aniversare, de data aceasta "cu simpatie", a trimis o scrisoare de multumire tuturor celor care l-au omagiat. Cu sau fara voia sa!
Citeşte mai multe despre:   caragiale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de