x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Carol al II-lea – tânărul studios, regele egocentric

Carol al II-lea – tânărul studios, regele egocentric

de Tudor Cires    |    03 Oct 2012   •   00:09
Carol al II-lea – tânărul studios, regele egocentric

Carol al II-lea, cel mai controversat dintre cei patru regi ai României, s-a născut la 3 octombrie (după calendarul nou) 1893, la Peleş, în Marele Salon Princiar al Castelului, vizitabil şi azi. Mama sa, Regina Maria, descrie vibrant momentul în care a văzut lumina zilei primul ei fiu cu viitorul Rege Ferdinand: "... La ora unu noaptea se născu primul meu copil, moştenitorul aşteptat cu atâta nerăbdare, şi fu botezat Carol, după numele Unchiului său. Mare fu bucuria în toată ţara! Lucru ciudat, Carol se născu exact la aceeaşi dată când născuse mama, cu 20 de ani înainte, pe fratele meu, Alfred, primul ei copil. Şi iată-mă zăcând istovită de puteri în marele pat în stil «Altdeutsch». Mă simţeam mică de tot, sguduită, fără vlagă şi abia mă ţineam să nu plâng. Ce însemna îngrozitoarea luptă din care ieşisem? Ce înţeles avea atâta durere? A fost o clipă de neînchipuită fericire când mi s-a pus în braţe bocceluţa vie înfăşurată în flanelă. Era într-adevar, copilul meu? Şi lângă mine era Mama (Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei şi soţia Prinţului Alfred, fiul Reginei Victoria a Angliei – n.r.) aplecată asupra mea, iar privirea dragului chip rotund îmi aducea aminte de acea ultimă seară, acasă, înainte de a porni, a doua zi, pe drumul vieţii... Dar Nando (viitorul Rege Ferdinand – n.r.) cât era de palid! Iar Unchiul (Regele Carol I – n.r.), care veni mai târziu, îmi spuse că acum eram ca un soldat care a trecut prin foc!..." (Regina Maria a României, "Povestea vieţii mele"). Momentul naşterii a fost salutat cu 101 salve de tun (salvele de tun anunţă şi astăzi naşterea unui prinţ sau a unei prinţese; ceremonialul cere ca, la naşterea unui fiu, să se tragă 101 salve, iar la naşterea unei fiice, doar 100).

Fiul unui catolic şi al unei anglicane, prinţul Carol va fi botezat ortodox, conform clauzei constituţionale, România urmând să aibă, astfel, un rege de aceeaşi credinţă cu poporul ei. Ceremonia botezului, la 29 octombrie, la Bucureşti, s-a desfăşurat cu fastul dorit de Rege. Au fost prezenţi miniştri şi parlamentari. Singura absentă a fost mama sa, viitoarea Regină Maria. Principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria vor mai avea încă cinci copii: Elisabeta (1894), Maria (1899), Nicolae (1903), Ileana (1908), Mircea (1912).

În primii ani ai copilăriei, de educaţia moştenitorului s-a ocupat însuşi Regele Carol I. Regele şi-a asumat responsabilitatea educării micului vlăstar regal, ignorând, adesea, opiniile părinţilor. Împreună cu Regina Elisabeta, el îşi va răsfrânge dragostea de bunic asupra principelui, "răsfăţându-l peste măsură". Pregătirea sa a fost încredinţată unor cunoscuţi profesori particulari: Gheorghe Adamescu – limba română, M. Blumel – limba germană, Marin Dumitrescu – istorie, E. Escauffier – limba franceză, B. Ionescu – matematică, Ghe. Murgoci – chimie şi fizică, Nicolae Iorga. Inteligenţa vlăstarului regal nu l-a lăsat indiferent pe istoric; el remarca, entuziasmat: "Chiar dacă nu ceteşte mult, el ştie să asculte şi să reţie – şi cu spirit critic! – ce auzise". Principele vorbea curent germana, engleza, franceza şi rusa. Ca şi Ferdinand, urmează Academia Militară de la Potsdam – Germania. La 20 de ani, la moartea lui Carol I, principele era un tânăr cultivat, cu o personalitate puternică.

În februarie 1920, principele moştenitor Carol pleacă în călătorie în jurul lumii şi vizitează Atena, Istanbulul, Alexandria, Cairo, Eritreea, India, Birmania, Hong-Kong, Shanghai, Japonia, Hawaii, SUA. Călătoria era menită să îndepărteze urmele unei căsătorii morganatice (cu Zizi Lambrino), dar şi să-l iniţieze pe prinţ în tainele diplomaţiei. În 1921 o cunoaşte pe principesa Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Cei doi aveau să se căsătorească în acelaşi an, la 10 martie, la Atena. La 25 octombrie 1921 se va naşte Mihai, viitorul rege al României şi singurul copil al principelui moştenitor Carol şi al principesei Elena.

În anul 1925, Carol o cunoaşte pe Elena Lupescu, cea care avea să joace un rol fundamental în biografia regală. După avatarurile unei renunţări la domnie şi ale unei reveniri în forţă pe tron, Carol al II-lea părăseşte încă o dată România, pe 7 septembrie 1940, şi, după îndelungi peregrinări, se stabileşte în Portugalia, la Estoril, unde se stinge din viaţă la 3 aprilie 1953.

Mulţi au văzut în Carol al II-lea pe principalul vinovat pentru dezmembrarea statului român, la începutul celui de al doilea război mondial, deoarece a instaurat prima dictatură din România secolului al XX-lea. Totodată, viaţa sa aventuroasă, egocentrismul său au fost criticate de toţi contemporanii săi, indignându-i până şi pe cei mai loiali susţinători ai monarhiei. În ciuda acestei percepţii, nimeni n-a putut pune, până azi, la îndoială un fapt: că în timpul domniei sale (8 iunie 1930 – 6 septembrie 1940), România s-a ridicat la apogeul dezvoltării sale, ca stat, apogeu privit cu admiraţie şi invidie de generaţiile care i-au urmat.

×