Cum s-au “dedulcit” românii la carne de cal, acum un secol

Hipofagia la români – Reglementări pentru punerea în circulaţie a cărnii de cabaline

Două au fost raţiunile pentru care, spre sfârşitul anului 1912 şi începutul celui următor – adică, în urmă cu exact un secol - în România s-a reglementat punerea în circulaţie a cărnii de cal, pentru consumul populaţiei. Pe de o parte, erau cererile repetate ale comunităţilor musulmane din Dobrogea (tătară şi turcă) de a li se da voie să sacrifice şi să consume carne de cal, aliment care e permis de religia musulmană (spre deosebire de carnea de porc, care e interzisă). Pe de altă parte, vorbim despre prezenţa unui număr mare de muncitori străini – numai în Capitală erau peste 15.000 –, care la rândul lor proveneau din zone unde consumul cărnii de cal nu era prohibit (Italia şi Franţa, în chip deosebit). Ei cereau autorităţilor să permită vânzarea cărnii cabalinelor, motivând atât prin “beneficiile alimentare” ale hipofagiei, cât şi prin “beneficiile economice”, căci această carne era mai ieftină decât cea de vită, porc sau oaie.

Prima măcelărie autorizată să vândă (şi) carne de cal a fost deschisă “în dosul halei de peşte din Piaţa Ghica-Vodă”, în ziua de 5 decembrie 1912, şi peste 200 de persoane au venit, la orele 8 dimineaţa, să vadă “cum vor merge lucrurile” şi nu puţini au fost cei care, din curioşi, s-au transformat în cumpărători, Astfel, doar în primele două ore, măcelarul de la “debitul din Ghica-Vodă” a vândut peste 200 kg de carne de cal şi peste 50 kg de mezeluri pregătite din carne de cal.

Inaugurarea primei măcelării pentru carnea de cal
 
Bineînţeles, evenimentul i-a provocat şi pe jurnaliştii epocii, care au considerat că punerea în vânzare a cărnii de cal s-ar putea înscrie în categoria... “breaking news” (cum am zice azi). Au fost de faţă, au luat pulsul “afacerii” şi s-au grăbit în redacţie să-şi scrie reportajele. Iată ce nota ziaristul de la “Universul”: “S-a remarcat faptul neaşteptat că cei mai mulţi cumpărători n-au fost străini – cum se prevăzuse –, ci români: muncitori, negustori şi chiar oameni «de bună condiţie», «lume bună». Ceva mai mult, într-un pavilion anume, instalat lângă debitul de carne şi mezeluri, s-a servit asistenţilor o gustare – friptură şi mezeluri preparate din carne de cal – şi printre cei care s-au grăbit să încerce cei dintâi gustul plăcut al acestei cărni, urmând pilda directorului general al serviciului sanitar, prof. dr. Mina Minovici, şi a personalului sanitar veterinar superior, au fost mulţi măcelari din hală, care la început aveau intenţiunea să se arate ostili inaugurării noii măcelării, instalate în apropierea scaunelor lor de măcelărie”. Şi, cum concluzionează Cernăţianu, “confratele” nostru de-acum un veac, “s-a putut constata, deci, şi cu acest prilej, că românul nu-i atât de stăpânit de prejudecăţi cât se crede şi că primeşte fără dificultăţi orice invenţiune, numai să fie făcută în condiţiuni care să-l mulţumească”. Şi cum să nu fi fost mulţumit, când carnea şi mezelurile erau toate proaspete, iar preţurile destul de joase: 40 de bani kilogramul de carne de cal – spre deosebire de cea de porc, care depăşea 50 de bani, în vreme ce cea de vită ori de oaie putea să crească până la 60-80 de bani; iar mezelurile din carne de cal costau între 50 şi 80 de bani, pe când cele de porc porneau de la 60 de bani kilogramul.

Dacă direcţia sanitar-veterinară hotărâse iniţial ca sacrificarea cailor pentru consum să se facă numai de două ori pe săptămână, în urma succesului preconizat s-a decis să se taie zilnic. Mai mult decât atât, pentru muncitorii din zonă, s-a hotărât deschiderea unei cantine unde, la orele prânzului, lucrătorii din fabrici şi ateliere să poată mânca, pentru numai 10-15 bani, o masă caldă, cu friptură sau carne fiartă de cal, mezeluri şi pâine.

Hipofagia – la cinema şi la Ateneu

În duminica următoare deschiderii oficiale a măcelăriei şi a cantinei, a fost oferită o nouă gustare gratuită bucureştenilor, care aveau prilejul, astfel, să afle dacă le va fi sau nu pe plac o mâncare preparată din carne de cal. Cu acest prilej, în Piaţa Ghica-Vodă s-a deplasat şi, cum am zice azi, o echipă de filmare, care “a cinematografiat măcelăria hipofagistă şi cantina”. Filmuleţul a rulat, luni de-a rândul, în cinematografele şi grădinile din Bucureşti şi din ţară, în preambulul filmelor artistice. 
Meritul introducerii hipofagiei în Bucureşti aparţine directorului general sanitar-veterinar al Capitalei, prof. dr. Mina Minovici, care a primit sprijin atât din partea prof. dr. Istrate, preşedintele interimar al Capitalei (care va susţine, de altfel, o conferinţă la Ateneu, despre “beneficiile hipofagiei”), a medicului veterinar al Capitalei, Gh. Manolescu, a directorului abatorului comunal, V. Dinulescu, precum şi a altor specialişti în domeniul alimentaţiei publice. Ei aveau să gireze, de altfel, şi controlul riguros ce se va face, în abatoare şi măcelării, asupra respectării normelor igienice. Normele sanitar-veterinare pentru sacrificarea şi vânzarea cărnii de cabaline au fost elaborate de prof. dr. Mina Minovici, în colaborare cu dr. Grigore Antipa şi au fost “agreate” de însuşi Majestatea Sa Regele Carol I, care îşi manifesta astfel grija pentru sănătatea populaţiei.

După succesul din Capitală (consumul zilnic avea să crească la peste 600 de kilograme), Direcţia generală sanitar-veterinară a primit numeroase scrisori din ţară, prin care se cerea punerea în consumaţie a cărnii de cal şi în provincie (mai mult decât în Dobrogea, despre care scriam, la început, că a fost unul dintre punctele de pornire în acest demers inedit de acum un secol). După Bucureşti au urmat Iaşiul, Galaţiul şi, încet-încet, cele mai multe dintre oraşele ţării...