Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Originea Jocului Urșilor este asociată de unii cercetători cu trupele de ursari nomazi din perioada medievală, iar locul din care provine jocul pare a fi Rusia, unde puii de urs au fost capturați, timp de secole, pentru a fi folosiți ca urși dansatori care însoțeau muzicienii de tavernă (skomorokhi). Urșii dansatori au fost răspândiți în toată Europa, din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea. Modul în care a evoluat Jocul Urșilor în perioada sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou arată o îmbinare între acest obicei și Jocul Caprei, în unele comunități combinându-se cu Urătorii și cu Mascații.
Jocul Urșilor este una dintre cele mai vechi tradiții din perioada Anului Nou, cu precădere în Moldova, iar de la o zonă la alta diferă perioada în care se practică obiceiul. Este un eveniment care angrenează comunitatea și se poate întâlni la Comănești, în apropiere de Bacău, la Dărmănești, Asău, Dofteana și din satele din împrejurimi, de pe Valea Trotușului. În localitățile Larga și Cucuieți se îmbină cu Mascații.
Jocul Ursului era specific ajunului Anului Nou, dar s-a extins pe o perioadă mai lungă, legând Crăciunul de trecerea în noul an, pentru că s-a făcut legătura între ceata de urători care practică jocul și celelalte obiceiuri ale colindatului, dedicate vestirii Nașterii Domnului Iisus.
Este spectaculos Jocul urșilor din localitățile Dărmănești, Asău, Dofteana și din satele de pe Valea Trotușului, pentru că a evoluat de la un simplu obicei la un spectacol complex, care implică mai multe comunități și se desfășoară pe durata mai multor zile, consecutiv.
Spectacolul de la Dărmănești a devenit loc de pelerinaj pentru oameni din alte județe ale țării. Jocul de la Dărmănești era deja mediatizat încă din perioada comunistă, din anii ’70, iar unii cercetători îl consideră foarte vechi, avându-și originile în Neolitic.
Elemente specifice șamanismului autohton
Trupele de urși și ursari se pot combina cu Mascații sau cu Irozii, în unele zone. Urătorii sunt deghizați în urși sau interpretează roluri de ursari, fluierari și toboșari, imitând trupele de ursari care umblau cu animalele în lanțuri și le forțau să danseze, uneori pe jar.
Jocul Caprei are origini românești mult mai vechi, fiind specific în unele regiuni pentru Anul Nou și zilei de Sfântul Vasile, iar în altele sunt specifice Ajunului Crăciunului și primei zile de Crăciun. Dansul cu animale vii a fost interzis în comunism, dar obiceiul s-a păstrat, modificându-se: ursul a fost înlocuit cu un costum făcut dintr-o blană de animal, pe care o îmbracă cei care își însușesc rolul acestuia.
În Bucovina, în această perioadă, Jocul Ursului se combină cu alte obiceiuri, precum Capra, Monegeasca, Căiuții, Dama, Jidăucuța, Căldărăreasca, Jocul flăcăilor, Urătura și Țănțăroiul. În perioada contemporană, multe dintre aceste obiceiuri au început să se practice imediat după Ignat (21 decembrie), pentru a câștiga timp și a prelungi perioada de colindat.
În toate aceste obiceiuri de Anul Nou apar și elemente specifice ritualurilor de alungare a spiritelor rele, precum bățul sau bâta, iar Jocul Urșilor se împletește și cu bătăile rituale șamanice dintre cete, iar obiceiul are elemente comune cu dansurile călușarilor, care s-au păstrat în Oltenia și care conțin un ritual șamanic de alungare a bolilor, de vindecare și de aducere a prosperității în comunitate.
Organizarea cetelor de colindători
În mod tradițional, cetele nu primesc fete sau femei, dar în contemporaneitate au început să apară trupe mixte de colindători, incluzând și fete. Organizarea cetelor care participă la Jocul Ursului se face în funcție de satul din care provin flăcăii și în funcție de vârsta participanților.
Rolul ursului mic va fi interpretat de copii, cel al ursului mijlociu, de adolescenți, iar urșii mari sunt interpretați bărbații între 18 și 30 de ani. Ordinea este până la urmă instituită de Irozi, iar la finalul jocului ritualic se prind în horă Urșii, Măștile, Toboșarii, Irozii și celelalte personaje.
Dar ritualul se regăsește și în alte zone ale României. Întrecerea cetelor de colindători e specifică și Țării Făgărașului. Cetele de flăcăi se strâng, încă de la Sfântul Nicolae, pentru a se pregăti de colindat în ajunul Crăciunului, din casă-n casă, în special la cei care au fete de măritat. Încă sunt zeci de astfel de cete în Țara Făgărașului, Brașov, Mărgineni și în alte localități din centrul României.
Amestecul tradițiilor, prin contaminare
Și în Banat, în localităţile de pe Valea Almăjului, în Ajunul Crăciunului, cetele de colindători folosesc un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare, care e lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. În folclorul românesc, alunul este naşul, cu el se alungă şerpii și norii. Este folosit în ritualuri pentru a alunga spiritele rele și a aduce prosperitate.
Și aici bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb, pe care apoi le amestecă în sămânţa pe care o vor pune în brazdă, recolta va fi bună în anul care vine. Alt element specific ritualurilor de alungare a răului este focul.
În unele sate din zona de deal a Văii Trotușului, masca de urs este făcută din piei de vițel și de oaie. De la o zonă la alta, obiceiul este contaminat cu alte tradiții specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, mai ales cele care au legătură cu ideea de confruntare a cetelor de colindători: „încontrarea cetelor” sau „ceata cetelor”. În acest punct nodal al tradițiilor s-a produs un amestec între colindatul din ajunul Crăciunului și Jocul Ursului.
Citește pe Antena3.ro
