De la Naşterea Soarelui Nebiruit, la Naşterea Mântuitorului

Se apropie Craciunul si e important sa stim ce e cu el, de unde vine si de cand se praznuieste. Sa aflam de ce, dincolo de cantecele de stea ce vestesc Nasterea Mantuitorului, prin satele noastre se aud colinde cu texte stranii despre leu, despre dulf, despre cerb, cantate razboinic de barbati grupati in cete, unii cu chipul acoperit de masti, altii purtand o recuzita de obiecte simbolice, ale caror semnificatii s-au pierdut odata cu trecerea anilor. In opinia lui Petru Caraman 'Craciunul releva numeroase reminiscente folclorice de ordin mitologic, deoarece este sinteza tuturor solemnitatilor, cutumelor, superstitiilor si riturilor ciclului pagan al sarbatorilor de iarna, consacrate cultului Soarelui si, totodata, cultului mortilor'.

Natalis Solis Invincit si Saturnaliile romane
In primele ei veacuri, biserica Crestina nu a cele­brat Craciunul, data nasterii lui Iisus Hristos nefiind precizata in textele cartilor sfinte. Totusi, strabunii nostri se pregateau in aceasta perioada a anului pentru cea mai importanta sarbatoare a lor. Aceasta avea loc – deloc intamplator – pe 25 decembrie si era cunoscuta sub numele de Nasterea Soarelui Nebiruit. Dupa vechiul calendar, aceasta era data solstitiului de iarna, moment in care ziua incepea sa creasca iar soarele renastea, dand de veste ca a biruit inca o data fortele intunericului. Totodata, ziua de 25 decembrie se situa undeva la mijlocul Saturnaliilor romane, sarbatoare ce il venera pe zeul Saturn, straveche divinitate de origine italica ce patrona muncile agricole si roadele pamantului.

Mithra – zeul persan al luminii
In perioada antichitatii, cultul zeului persan al luminii, Mithra, a patruns si s-a raspandit cu repeziciune pe intreg teritoriul Imperiului Roman, in acest sens stand marturie atat numeroasele temple si sanctuare cat si relicvele ceremoniale ajunse pana la noi prin intermediul colindelor. Nasterea lui Mithra era praznuita tot la 25 decembrie, cand lumea cea veche cinstea Nasterea Soarelui Nebiruit, cele doua sarbatori contopindu-se ulterior.

'Intrand cultul lui Mithras la romani, aici a aflat calendarul reformat prin Iuliu Cezar si s-a intalnit mai deodata cu Sol Invictus, cu care s-a si identificat si a carui sarbatoare s-a tinut asemenea la solstitiul de iarna, crezut pe atunci in 25 decembrie, intr-o zi cu Natalis Solis Invincit.' (Anastasie Marian Marienescu – 'Cultul pagan si crestin. Sarbatorile si datinile romane vechi', 1884)
Ulterior, fundamentele mithraismului fiind in buna masura apropiate de cele ale crestinismului, populatia nu a opus rezistenta atunci cand bi­serica crestina a hotarat, abia in secolul al IV-lea, sa instituie sarbatoarea Nasterii lui Iisus Hristos in aceeasi zi, de 25 decembrie.

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos
Dupa cum se observa, pana in anul 354, cand biserica crestina ? pentru a contracara sarbatorile pagane prilejuite de renasterea zeilor solari – a consfintit la Roma sarbatorirea Nasterii Mantui­torului, au existat cel putin trei divinitati vene­rate in aceasta zi. In toate cazurile, este vorba de zeitati care mor si invie iar franturi din serbarile si ceremoniile inchinate lor sunt inca vii in hotarul satului romanesc. Asa cum sublinia istoricul francez Albert Bayet, citat de Gabriel Gheorghe in 'Studii de cultura si civilizatie romaneasca', 'nici imparatii, nici Biserica nu pot sa modifice brusc modul de gandire si de viata instituit de actiunea lenta a secolelor. (…)

Teologii repeta mereu ca-i pacat a celebra ziua solstitiului de iarna, sarbatoarea zeului solar Mithra (a Soarelui, a lui Saturn etc.), dar cum toata lumea continua s-o serbeze, Biserica face din ea sarbatoarea Nasterii Domnului. Astfel, crestinismul triumfa in lege, iar paganismul triumfa in fapte'.

Calendare, calendare…
Calendarul popular e din batrani iar legea lor e sfanta. Asa cum era firesc, biserica a impus cu timpul un calendar crestin-ortodox, respectat astazi de aproape toata lumea. Nu trebuie sa uitam insa ca o mare parte a sarbatorilor si ritualurilor stravechi au fost canonizate, ca in spatele multor sfinti crestini se ascund divinitati mito-foclorice autohtone extrem de interesante si ca, doar impreuna, pot reda intreaga dimensiune identitara a poporului roman.