x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar DE ZIUA TA! Ghiță Mureșan, fost jucător profesionist de baschet

DE ZIUA TA! Ghiță Mureșan, fost jucător profesionist de baschet

14 Feb 2016   •   09:43
DE ZIUA TA! Ghiță Mureșan, fost jucător profesionist de baschet

Gheorghe Dumitru Mureșan, cunoscut publicului iubitor de sport ca Big Ghiță sau Ghiță Mureșan, este un fost jucător profesionist de baschet. Este faimos în întreaga lume nu doar pentru aptitudinile demonstrate pe terenul de baschet, ci și pentru înălțimea sa ieșită din comun și chiar pentru talentul actoricesc. 

Ghiță Mureșan s-a născut la 14 februarie 1971, în Tritenii de Jos, județul Cluj.

Și-a început cariera de baschetbalist profesionist la U BT Cluj-Napoca, în sezonul 1991-1992. La scurt timp, a fost cooptat în echipa Elan Bearnais Pau-Lacq-Orthez, una dintre cele mai bune din istoria baschetului francez. Aici a evoluat în sezonul 1992-1993, devenind un jucător extrem de iubit de suporteri.

"Jucătorul din NBA care a progresat cel mai mult"

La scurt timp, Ghiță Mureșan se transferă în cel mai puternic campionat de baschet din lume, cel american. Aici, în NBA ("National Basketball Association"), a activat la Washington Wizards între anii 1993-1998. În acea perioadă, clubul purta numele de Washington Bullets, scrie Agerpres.

În sezonul 1995-1996 a fost numit "Jucătorul din NBA care a progresat cel mai mult" ("Most Improved Player"). ''Gigantul din Carpați'' a avut atunci o medie de 14,5 puncte pe meci, 9,6 recuperări și 2,2 blocaje. În același sezon și în următorul a avut cel mai bun procentaj al aruncării de două puncte.

A disputat ultimele 31 de jocuri în NBA pentru echipa New Jersey Nets, între anii 1998-2000. În total, cariera lui Ghiță Mureșan în NBA a însemnat șapte sezoane, 307 meciuri jucate, cu o medie de 21,9 minute pe meci și de 9,8 puncte reușite pe meci. 

×