Doi ani de când Michaela Tonitza-Iordache a plecat în căutarea lui Ştefan

Mihaela Tonitza-Iordache. "Era atat de frumoasa, incat se­mana cu copiii pic­tati de bunicul ei. Daca ar fi vazut-o, asa ar fi pictat-o, dar nu avea cum, ca el murise. Era teribil de frumoasa, subtire ca o nuia. Dinamica, vesela, so­­cia­bila, luminoasa, cu o foarte bo­ga­ta disponibilitate spre umor." Sunt amintirile maestrului Dinu Sararu des­pre Mihaela Tonitza-Iordache. Ni le-a depanat acum doi ani, la 13 mar­tie, atunci cand doamna Mihaela a fugit repede sa-l reintalneasca pe Stefan al sau. Iubirea vietii sale de aici si de oriunde s-ar putea gasi iu­bire.

"El avea asa o alura raz­vra­tita, ca de Beattles, foarte tanar, foarte proaspat, cu un glas extra­or­dinar, care trimitea spre Vraca, un glas vibrat. Tonitza a cazut cu ochii pe el, el cu ochii pe ea. Nu se mai putea face nimic, s-au casatorit. Intre ei a fost o iubire ne­contenita, mare, aprinsa, in­cendiara tot timpul. Si cand se mai certau, tot incendiu era. El avea cultul lumii taranesti, ea, care era orasanca, fata de mijlocul Bucurestiului, inca nu descoperise lumea taraneasca. Prin el a descoperit-o."

Intr-un interviu dat pentru volumul "Regele Scamator – Stefan Iordache" (autor Ludmila Patlanjoglu), Mihaela Tonitza-Iordache spunea, mai in gluma, mai in serios: "(...) Inainte de a ma marita, mi se spunea «nepoata lui Tonitza», dupa aceea «nevasta lui Stefan Iordache». Sigur ca ma mandresc, dar sunt si eu ceva pe lumea asta!?"

Revenim la amintirile maestrului Dinu Sararu: "Unul din meritele ei mari a fost nu numai acela de comentator de teatru, ci si de creator de scenarii teatrale. Performanta ei cea mai mare in epoca a fost scenariul la «Maestrul si Margareta» de Bulgakov. E opera ei si a Catalinei Buzoianu, care avea viziunea generala, dar scriitura, transformarea romanului in piesa de teatru e opera Mihaelei Tonitza. In primul rand avea, indiscutabil, un talent scriitoricesc in spatiul acesta al replicii de teatru, al dialogului teatral, al scenei, al actelor de teatru, al loviturilor de teatru. Acest scenariu dupa «Maestrul si Margareta» a fost primul facut in lume, inaintea rusilor."

De la Teatrul Mic a plecat directoare la Teatrul de Copii si Tineret "Tandarica". Avea sa revolutioneze lumea teatrului de papusi si marionete. Iubea aceasta lume si visa sa o faca perfecta. Spunea cu ocazia ace­luiasi interivu: "La «Tan­darica» am stat treisprezece ani. Cand am ajuns, am gasit un teatru degradat si m-am straduit sa-l aduc la nivelul la care il lasase Margareta Niculescu. M-am simtit bine in lumea papusilor, pentru ca am gasit un limbaj teatral cu posibilitati de spectacol fabu­loase(...)".

"A creat un repertoriu re­marcabil. A facut ca «Tandarica» sa devina o scena importanta a stagiunilor bu­curestene. Nu era numai un teatru de co­pii, era si pentru oameni mari. A pus in scena cu mijloacele artei pa­puseresti si subiecte cu caracter fi­lo­sofic, cu caracter social, iar premierele erau ca la Teatrul Mic. Ve­nea tot Bu­curestiul, ne amu­zam ca ne-a facut pe toti copii! Inflorea in calitate de di­rector la «Tandarica», stia sa-si pri­measca invitatii, iar premierele de aco­lo erau o sarbatoare in Bucuresti. A organizat in capitala o miscare in lu­mea copiilor", ne mai spunea maes­trul Dinu Sararu. In timp s-a retras din viata publica si si-a dedicat toata puterea lui Stefan Iordache: "Mi-am dat seama ca, dintre noi doi, el este mai valoros. (…) Mi s-a parut ca este mai important ca el sa aiba un camin unde sa se simta ocrotit, ca sa-si poata face meseria in liniste", spunea Mihaela Tonitza-Iordache.