x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Echipa feminină de tenis de masă

Echipa feminină de tenis de masă

12 Oct 2011   •   21:00
Echipa feminină de tenis de masă

Intr-o tara in care starea naturala pare agonia, intr-un sport aproape complet nonperformant, o echipa romaneasca este a doua in Europa. La Campionatele Europene de tenis de masa, Elizabeta, Daniela, Bernadette si Iulia au spulberat, etapa cu etapa, marile puteri ale sportului cu mingea de celuloid. Rand pe rand, Germania, Belarus si tara gazda, Polonia, s-au inclinat in fata reprezentativei conduse de antrenorul Viorel Filimon, cel caruia anului trecut i s-a incredintat chiar conducerea tehnica a 'Stelelor lumii'. In semifinala de marti, mezina lotului, Bernadette Szocs, care nu a implinit inca 17 ani, a adus punctul decisiv si calificarea in finala. Din pacate, in ultimul act, fetele noastre au cedat in fata Olandei, echipa care are in componenta doua chinezoaice naturalizate, Jie Li si Jiao Li, dar si o rusoaica adoptata, Elena Timina. Pentru medalia de argint cucerita la CE din Polonia, de la Gdansk, Jurnalul National le declara 'Oamenii zilei' pe fetele din echipa feminina de tenis de masa, Elizabeta Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs si Iulia Necula.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei