Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noiembrie 1912. Epidemia de gripă bântuia de vreo două săptămâni în palatul Contesei de Flandra de la Bruxelles. Ducele şi ducesa de Vendome şi copiii acestora au fost pe rând atinşi, dar nimeni nu se aştepta ca vreunul dintre cazurile de gripă care se înmulţeau în palat să aibă un deznodământ fatal. S-a întâmplat însă, iar cea atinsă de aripa morţii a fost chiar Contesa Maria de Flandra, mama regelui Belgiei şi sora regelui României, Carol I (în actul de deces s-a scris că în urma gripei a făcut o congestie cerebrală de formă apoplectică; ziarele mai notează că prinţesa primise sfânta cuminecătură cu o seară înainte). S-a întâmplat marţi, 13. Iar înmormântarea a fost fixată pentru ziua de sâmbătă.
Marie Luise Alexandrine Karoline, prinţesă de Hohenzollern-Sigmaringen, se născuse tot într-o zi de noiembrie, în anul 1845. La vremea aceea, tatăl său, Prinţul Karl Anton, era prim-ministru al Prusiei. S-a căsătorit la 22 de ani cu cel de-al doilea fiu al Regelui Leopold I al Belgiei, cu Prinţul Filip, Conte de Flandra, iar fiul ei avea să devină unul dintre regii cei mai iubiţi ai Belgiei, sub numele de Albert I. Aceasta este, foarte pe scurt, biografia unei prinţese europene. Pe noi, pe români, ne interesează în primul rând datorită bogatei corespondeţe pe care a purtat-o cu fratele său mai mare, Regele Carol I al României. Cele mai multe dintre aceste scrisori au fost descifrate, traduse şi adnotate de istoricul Sorin Cristescu, care le-a adunat în volumul "Carol I. Corespondenţa privată (1878-1912)". "Maria de Flandra este corespondentul cu care regele are cel mai amplu schimb de epistole, dintre toate rudele sale. Este o corespondenţă foarte sinceră, foarte amănunţită în chestiunile politice..., numai cu tatăl său mai avea Carol I scrisori mai lungi şi mai ample decât cu ea", ne-a spus d. Sorin Cristescu. "Empatia dintre cei doi se bazează pe fapul că, atunci când Carol I vine în România, el suferă foarte mult din cauza îndepărtării de familie şi de ţară şi cere rudelor sale, fraţilor, mai ales, să-i scrie, pentru ca prin scrisorilor lor să trăiască şi el viaţa lor. Fraţii lui nu îi scriu însă prea des, nu pe cât voia el, iar cea care îi împlineşte această dorinţă este sora lui. Se creează astfel între ei o relaţie specială. Când izbucneşte războiul cel mare, în 1914, Carol I exclamă: «Uite ce noroc a avut sora mea, că a scăpat să mai vadă această nenorocire!»."
Un alt război, cel din Balcani, avea să-l împiedice pe Carol I să participe la înmormântarea surorii sale. În noiembrie 1912, armistiţiul fragil din Balcani, pregătirea prezenţei româneşti la conferinţele de pace (unde, deşi ţara noastră nu participase activ la război, avea să ceară "compensaţii teritoriale", tocmai ca preţ al neutralităţii sale), toate acestea au fost argumentele pentru care regele a rămas la Bucureşti. La Bruxelles a plecat A.S.R. Principele Ferdinand, nepotul său şi al Mariei de Flandra (de altfel, la întoarcere, el avea misiunea de a poposi la Berlin, pentru a pleda în favoarea cererilor României).
La Bruxelles, parlamentul anunţase încetarea activităţii până după înmormântare. La palat soseau sute de telegrame, între care cea a împăratului Wilhelm al Germaniei, a regelui şi reginei Angliei, a împăratului Austro-Ungariei Franz Josef, a preşedintelui francez Fallieres... Într-o proclamaţie, primarul oraşului Bruxelles spune că populaţia se va alătura durerii regelui "şi va păstra nepieritoare amintirea augustei principese, al cărei spirit caritabil şi a cărei bunătate vor face memoria sa venerată". Toate steagurile au fost înălţate numai pe jumătate, în semn de doliu, iar recepţiile oficiale au fost contramandate. Printr-o hotărâre a Camerei belgiene, ţara avea să ţină doliu timp de şase luni. Curtea de la Viena anunţa şi ea un doliu de opt zile.
Ce se întâmpla însă, în acele zile, la Bucureşti, în preajma întristatului Rege Carol I? În ziua de 16 noiembrie, la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, familia regală şi principii, toţi miniştrii şi foştii miniştri,împreună cu Corpul Diplomatic au asista la un requiem pentru Contesa de Flandra. Au mai asistat toţi ataşaţii militari pe lângă legaţiile de la Bucureşti, dar şi doamne de onoare, politicieni, popor. Bucureştiul arborase tricolorul îndoliat.
Citește pe Antena3.ro
