x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Horoscop – 23 noiembrie 2011

Horoscop – 23 noiembrie 2011

22 Noi 2011   •   21:00

Cu Luna in Scorpion, astazi tindem sa luam totul foarte in serios si sa traim cu intensitate fiecare experienta. Stim sa ne folosim de resursele pe care le avem la dispozitie, primim sprijin din afara, iar unii dintre noi sunt binecuvantati cu favoruri si daruri.

BERBEC
Oricare ar fi intentiile sau proiectele tale, ai incredere in sprijinul care ti se ofera astazi pe tava. Partenerul de viata, precum si alti oameni de care te leaga scopuri comune sunt gata sa puna umarul alaturi de tine, pentru a aduce in plan fizic o dorinta. Ai acces cu usurinta la resursele altora, fie ca e vorba de timp, ta­lente sau bani.

TAUR
Ai parte de apreciere, re­cunoastere si admiratie din partea celor din jur. Avand in ve­dere popularitatea si credibilitatea de care te bucuri, acum e mo­mentul sa initiezi dis­cutiile clarificatoare pe care le-ai tot ama­nat sau sa iei decizii im­portante care vi­zeaza casatoria, aso­cierile, contractele. Asta pentru ca acum stii exact ce vrei si cu cine vrei sa mergi la drum.

GEMENI
O zi importanta pentru reglarea unor con­tu­ri la locul de munca. Ori totul, ori nimic! E mo­­mentul sa renunti la niste compromisuri profesionale pe care le-ai tot hranit, sa ceri ce ti se cuvine si sa iei fraiele in maini. Nu mai esti dispus sa ac­cep­­ti jumatati de masura; aceasta zi te poa­te ajuta sa aduci in via­ta ta echilibrul de ca­re ai nevoie, prin ma­suri incomode, dar efici­en­te.

RAC
Daca esti intr-o pe­ri­oa­­da plina de confuzie in ce priveste scopul vie­­tii, drumul po­tri­vit pentru tine, con­textul astral de as­tazi te poate ajuta. Lu­na in Scor­pi­on in­dea­m­na la ma­ni­fes­tari ar­tis­tice, crea­tive, care au rolul de a te destin­de si a te in­spi­­ra. Fa doar ce sim­ti, joca-te, cre­eaza ceva. Asta te va de­co­nec­ta de la as­­teptari si va deschide usa in­spi­ra­tiei si ideilor.

LEU
O zi a deciziilor luate impreuna cu par­te­ne­rul de viata si familia. Poate fi vorba despre o decizie care vizeaza schimbarea locuintei, cumpararea unor bu­nuri de va­loare, ad­ministrarea bugetului comun. As­pectele sunt armoni­oase, semn ca alege­rile si ac­tiunile tale sunt recompensate cu succes si sa­tis­factiile afe­rente.

FECIOARA
Luna in Scorpion, in zona comunicarii, permite obtinerea unor rezultate excelente, daca esti dispus sa vorbesti despre in­ten­ti­ile tale. In acest fel, poti insufleti oa­me­ni din anturajul apro­piat, poti obtine infor­ma­tiile de care ai ne­voie si astfel contribui la materializarea unor intentii. Demersurile legate de acte, nego­cieri, studii sau cala­to­rii sunt, de asemenea, avantajate.

BALANTA
Zona financiara pri­mes­te astazi influxuri constructive de la Lu­na in Scorpion. De­si in prima parte a zilei pot aparea cheltuieli si plati neasteptate care te cam demoralizeaza, dupa-amiaza iti aduni toate resursele interi­oa­re si gasesti cele mai bu­ne solutii pentru a te redresa. Contextul as­tral de astazi vine in spri­jinul tau; ai in­cre­de­re in tine si in pu­te­rea ta de a rezolva orice.

SCORPION
E posibil ca in prima parte a zilei sa ai parte de niste provocari din partea celor din jur. Te poti simti atacat, judecat sau nedreptatit, insa aceste experiente te pot ajuta sa exersezi acceptarea, iertarea si integritatea. A doua parte a zilei iti aduce conjuncturi favorabile, sustinere de la prieteni, intalniri si discutii fructuoase.

SAGETATOR
Probabil ca in cursul diminetii te mobilizezi mai greu si tinzi sa abordezi totul cu pesimism si indoiala. Si totusi aceasta zi iti poate aduce oportunitati frumoase in cariera, sprijin nesperat si chiar un castig financiar. In orice caz, totul se asaza exact atunci cand esti dispus sa te dai la o parte, sa te detasezi, sa te lasi in voia curentului.

CAPRICORN
Chiar daca in cursul diminetii nu te poti abtine de la a proiecta suspiciuni si judecati asupra celor care vor sa te sprijine, experientele de pe parcursul zilei iti vor dovedi bunele intentii ale prie­tenilor si sustina­to­rilor. Asadar, in­cearca sa ai mai multa incredere in oameni. Pana la urma, nu faci nimic de unul singur, iar ziua de astazi iti va aminti acest lucru.

VARSATOR
Esti carismatic, jovial si deschis, iar asta atra­ge oamenii in jurul tau, in numar foarte mare. Profita de aceas­ta perioada, care-ti adu­ce noi cunostinte si evenimente, pentru a-ti impartasi aspi­ra­tiile si pentru a demara noi proiecte. Mai ales ca te bucuri de admiratia, recu­noasterea si apre­cierea celor din jur.

PESTI
Aproape ca nu mai ai timp sa treci pe acasa ori sa petreci timp cu fa­milia. In aceasta pe­ri­oada, accentul este pus pe viata sociala si cariera, in defavoarea planului personal si fa­milial, asa ca e necesar sa restabilesti echi­librul intre cele doua zone. In alta ordine de idei, astazi poti avea succes in demersurile legate de justitie, rela­tiile cu autoritatile si institutiile publice.
Dr. Nicoleta Svarle­fus, as­tro­log, trai­ner spiri­tual, consilier transpersonal. Realizator-pre­zentator al rubricii "Horoscop" din cadrul emi­siunii "’Neatza cu Razvan si Dani" – Antena 1; Website:www.astrocafe.ro

×