Din moment ce exista o scoala a cersetorilor si una a hotilor, de ce n-ar exista si o scoala a mireselor? Ce reprezinta in definitiv aceasta bizara institutie, unde si cand a luat ea fiinta?

Nascuta in Japonia, scoala mireselor este mai degraba un asezamant menit sa formeze pe viitoarele sotii pentru indeletnicirile ei practice, decat o initiere in "meseria" de logodnica, asa cum s’ar putea crede la prima vedere din impreunarea celor doua cuvinte. Era firesc ca tocmai in Japonia sa apara un asemenea institut. In imparatia "Soarelui rasare" exista o pronuntata tendinta ca totul si toate sa fie predate si invatate. O seama de insusiri, socotite in Europa ca apanajul unei inclinatiuni speciale sau al unui talent innascut, sunt pentru niponi fructul unor straduinte sistematice si al unui invatamant accesibil tuturor (...). Odata cu binefacerile civilizatiei, s’au introdus, fireste, in datinele japoneze anumite modernizari si abateri dela vechile traditii, care au schimbat intr’o mare masura raporturile dintre soti. Spiritul patriarhal si modestia aproape umila a femeilor din imperiul Soarelui rasare tind sa fie inlocuite de anumite veleitati de independenta. Ceeace s’a petrecut intr’o masura excesiva in Rusia si Turcia de pilda, - unde femeea roaba inca eri, a devenit astazi tovarasa absolut ideala a barbatului in toate domaneiile de activitate - se observa si in Japonia, desi, fireste, pe o scara mult mai redusa. Or, tocmai aceasta "instrainare" vor s’o evite traditionalistii niponi, cari nu inteleg sa-si transforme fiii si fiicele lor din tanara generatie in "modern boys" si "modren girls" dupa ultimele modele din USA. Din aceasta cauza s’au infiintat acum asezaminte speciale de educatie denumite "scoala mireselor", menite sa reinvieze vechile virtuti ale femeii japoneze si sa infiltreze tinerelor fete, inainte de casnicie, toate calitatile, socotite ca pretioase pentru viata casnica. Femeile japoneze au mai multe indatoriri decat semenele lor din alte tari.

Emanciparea sexului frumos pe aceste meleaguri din Extremul Orient s’a tradus printr’un surplus de obligatii. La vechile datini s’au adaugat anumite uzante ale vietii moderne. In ce constau aceste indatoriri? Ele sunt multiple. Femeea japoneza trebue sa stie sa gateasca la perfectie, dar nu numai mancarurile din bucataria nationala, - japoneza si chineza - , ci si cele mai variate articole gastronomice din bucataria europeana.

ISCUSINTA. Scoala de care am pomenit le preda ample cursuri de arta culinara, atat de complicata, dupa cum vedem. Aceste cunostinte sunt cu atat mai necesare in japonia cu cat femeea ravneste sa impiedice pe sotul ei de a frecventa numeroasele bodegi publice, oferindu-i acasa tot ceeace l-ar putea ispiti in oras. O alta specialitate predata in "scoala mireselor" este arta croitoriei si a confectiunilor. Imbracamintea feminina japoneza este fundamental deosebita de cea europeana. Confectiuni gata nu exista de vanzare. Se cumpara stofe inguste, care sunt juxtapuse, cate doua pentru fata, doua pentru spate si doua pentru maneci, pentru a se obtine astfel un kimono.

Unul dintre obiectele mai importante, predate tot in cadrul "scoalei mireselor", este asa-numita "arta a vietii de familie". Pentru femeea japoneza, acest capitol nu e cuprins numai in fraza: "Fii buna cu sotul tau!" Sotul ii pretinde cele mai variate aptitudini. Ea trebue sa stie sa cante bine la cel putin un instrument muzical, sa posede arta de a decora cu iscusinta vazele cu flori si mai ales sa manuiasca cu gratie ceremonialul ceaiului. Intr’adevar, distribuirea ceaiului in sanul familiei - operatie condusa de mana gospodinei - nu se reduce la o simpla ocupatie casnica, ci are o semnificatie aproape religioasa, si un ritual complicat, ce respecta traditiile stramosesti. Daca mai tinem seama acum de faptul ca ingrijirile de frumusete - indeletnicire comuna tuturor fiicelor Evei - dar cultivate cu predilectie in Japonia, ingrijirea casei si a bolnavilor din casa ocupa in cel mai inalt grad pe femeea nipona, vom intelege intreaga importanta a "scoalei mireselor".

Simbolul Japoniei

"Floarea infatiseaza adesea un adevarat simbol al unui popor (...). Crisantema, dupa cum stie oricine, este atat de caracteristica vietii nipone, incat multi numesc adesea japonia «tara crisantemelor». Aceasta floare gratioasa a fost adoptata ca emblema a dinastiei sale in secolul VIII d.Ch. de catre imparatul japonez Koannu. De atunci, crisantema se bucura de o deosebita simpatie din partea niponilor. O gasim pe toate esantioanele de stofe, pe portelanuri, bronzuri, reprezentata cand realistic, cand transformata in sensul artei decorative orientale." (Ilustratiunea romana, 30 noiembrie 1938)

Adevar - Gheisele si arta lor

"In imperiul Soarelui rasare, gheisele sunt mare lucru pentru japonezi. Ele se ocupa exclusiv cu manifestarile artistice cele mai populare: muzica, cantul si dansul. Frumusetea si eleganta lor sunt neintrecute; de aceea ele sunt adevaratele muze ale picturii si sculpturii. Partea galanta a literaturii prin ele exista si spiritualitatea femenina intreaga lor le apartine, caci femeia japoneza in camin face copii, iar in lupanare satisface dorinte; legaturile ei cu barbatul, insa, sunt pur materiale. In afara de aceasta, gheisele mai activeaza ca preotese ale shintoismului, religiunea oficiala a Japoniei, careia ele ii dedica dansurile sacre. In tara lor, pentru japonezi, gheisele sunt in adevar mare lucru. Pentru strainul insa care a stat totdeauna departe de Extremul Orient, ele sunt si mai mare lucru. El le confunda nu numai cu orianele, preotesele amorului, cu musmele, fete tinere, dar chiar cu oksanele, femei casatorite, ca si cand intreg sexul femenin ar fi reprezintat prin gheise. El nu-si poate inchipui, dupa ceiace vede, ca ar exista acolo si femei dedicate altor activitati decat muzicii si coregrafiei."

Luis de Oteyza, Ilustratiunea romana, 1932

"Hachiremon Mitsui, batran, cu figura foarte ingrijita, duce o viata monahala. Lucreaza intre 14-15 ore pe zi si are 84 de ani. Este in curent cu absolut tot ce se petrece in orasele mari ale lumii, pe care nenumaratele lui afaceri il obliga sa le viziteze, totus, in spiritul sau extrem de obiectiv si plin de intelegere pentru viata moderna se afla un domeniu inaccesibil. Acest om, din punct de vedere moral, seamana cu stramosul Hachirobe. Caci, desi om de afaceri, el ramane totus un samurai al vechilor timpuri. El pastreaza cu grija, transmisa de stramosi, sabia sfanta care serveste la hara-kiri, daca onoarea lui ar suferi vreodata." Ilustratiunea romana, 1938