x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 15 aprilie 2010

Joi 15 aprilie 2010

15 Apr 2010   •   00:00

Ziua mondială a diagnosticării diabetului



Este ziua 105 a anului ● Au mai rămas 260 de zile

Soarele
Răsare la 6:32 ● Apune la 20:00

Luna
Răsare la 6:28 ● Apune la 21:25
● Primul pătrar (Luna în creştere) 21 aprilie ● Lună plină 28 aprilie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 6 mai ● Lună nouă 14 mai


Sărbătoare creştină: Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent
Sfinţii Mucenici Aristarh, Pud şi Tro­fim, prăznuiţi astăzi, au fost din cei 70 de ucenici şi urmau marelui apostol Pavel, propovăduind împreună cu dascălul lor toate prigoanele lui. După moartea lui, li s-au tăiat şi acestora capetele de Neron. Tot astăzi, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Crescent din Mira Lichiei. Văzând că legea idolilor se înalţă şi are mulţi supuşi sub robia rătăcirii, sfântul a intrat în mijlocul lor şi i-a îndemnat să se întoarcă spre Dumnezeu, cel cinstit de creştini. Nevrând nici de formă să dea cinstire idolilor, a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.


Credinţe populare, tradiţii, semne

Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat după modelul colindelor, dedicat zeului vegetaţiei. Personajul central, Lăzăriţa, îmbră­cată mireasă, se plimba cu paşi dan­sanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o me­lodie simplă, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetaţiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu ca­prele, căţărarea în copac pentru a do­borî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă, scăldarea mortului în lapte dul­ce, îmbrăcarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora veselă a colin­dătoarelor. (Profesor Ion Ghinoiu)


Click istoric
Astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea actriţei Greta Garbo. Pe numele adevărat Lovisa Gustaffson, Greta Garbo s-a născut în 1905, în Stockholm. Cea care avea să fie numită "Divina", la numai 14 ani îşi pierde tatăl şi este nevoită să se angajeze ca ajutor de bărbier, apoi ca vânzătoare într-un magazin. La vârsta de 17 ani este descoperită de regizorul suedez Mauritz Stiller, primul şi singurul bărbat pe care îl iubeşte. Din păcate, dragostea a rămas neîmpărtăşită, fiindcă el nu era atras de femei. Stiller o botează "Garbo" - care în suedeză înseamnă "drăcuşor", "spiriduş". Obţine mari succese în filme ca: "Grand Hotel", "Mata Hari", "Anna Karenina".


S-a întâmplat azi
În România

● 1949 - Premiera, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a piesei "Bălcescu" de Camil Petrescu, în regia lui Sică Alexandrescu şi Dem Loghin;
● 1964 - Plenara lărgită a CC al PCR adoptă Declaraţia cu privire la poziţia PCR în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Declaraţia condamnă pretenţiile PCUS de a domina mişcarea comunistă internaţională sub pretextul internaţio­nalismului proletar. Declaraţia marchează începutul oficial al po­­li­ticii independente a României în cadrul "lagărului comunist";
● 1971 - La Porţile de Fier este conectat la sistemul energetic naţional primul hidroagregat de producţie românească.

În lume
● 1979 - Un cutremur dezastruos de 7,1 grade pe scara Righter are loc pe Coasta Muntenegru.

Născuţi la 15 aprilie
● 1452 - Leonardo da Vinci, artist (m. 1519);
● 1959 - Emma Thompson, actriţă.

×
Subiecte în articol: calendar