x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 3 aprilie 2008

Joi 3 aprilie 2008

de Ramona Vintila    |    03 Apr 2008   •   00:00

Este a 25-a zi a Postului Paştilor, au mai rămas 23 de zile

 

Este a 25-a zi a Postului Paştilor, au mai rămas 23 de zile

Este ziua 94 a anului

Au mai rămas 272 de zile

 

Soarele

Răsare la 6:53

Apune la 19:46

Luna

Răsare la 5:27

Apune la 16:40

Lună nouă 6 aprilie

Primul pătrar (Luna în creştere) 12 aprilie

Lună plină 20 aprilie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 28 aprilie

 

Sărbătoare creştină

Cuviosul Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei. Dorind încă din pruncie înfrânarea poftelor şi curăţia fecioriei, a locuit în munţi, unde a crescut în cetatea liniştii. S-a arătat minunat iconom al sufletelor şi, după primirea preoţiei, i s-a încredinţat rânduiala Mănăstirii Midichiei. Luptătorii împotriva icoanelor l-au osândit la multe zile de temniţă şi apoi l-au gonit de la turma sa, fiind dus în surghiun.

S-a arătat un luptător iscusit şi a călcat toată înşelăciunea cea stricătoare de suflet a luptă­torilor împotriva icoanelor, a făcut mulţi mucenici cu îndemânarea şi cu învăţăturile sale.

 

Calendar creştin-ortodox

Cuv. Nichita Mărturisitorul;

Sf. Mucenic Elpidifor

Calendar romano-catolic

Sf. Evagriu şi Benignus, mucenici

Calendar greco-catolic

Cuviosul Nichita Mărturisitorul

 

S-a întâmplat azi


În România

1821 – În urma dezavuării Ţarului, Alexandru Ipsilanti părăseşte Bucureştii şi se retrage la Târgovişte. Încercarea unor boieri de a-l urma este zădărnicită de populaţia Capitalei;

1864 – Legea pentru concesio­narea unei căi ferate pe Valea Siretului, de la Galaţi la frontiera Bucovinei, având o ramură spre Iaşi, una spre Târgu Ocna, alta spre Focşani şi, eventual, o prelungire de la Iaşi la Valea Prutului;

1917 – Guvernul Rusiei aprobă ca 30.000 de prizonieri români din armata austro-ungară să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română;

1969 – Delegaţia română pro­pune în “Comitetul celor 18 state pentru dezarmare” de la Geneva desemnarea perioadei 1970-1980 drept “Deceniul dezarmării”.


În lume

1922 – Iosif Stalin devine pri­mul secretar general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică;

1948 – Preşedintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare a 16 ţări afectate de cel de-al doilea război mondial;

1973 – Prima convorbire la un telefon mobil este efectuată în oraşul New York.

Născuţi la 3 aprilie

1930 – Helmut Kohl, om politic;

1961 – Eddie Murphy, actor.

 

Calendar de post

24 L Cuviosul Zaharia; Sfântul Mucenic Luca;

Sf. Artemon

25 M = Buna Vestire (Dezlegare la peşte)

26 M = Soborul Arh.

Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima

27 J Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Proroc Anania

28 V Cuv. Ilarion cel Nou

şi Ştefan, făcătorul de minuni; Sfinţii Mucenici Filit şi Lidia

29 S Cuv. Mc. Marcu, epis­copul Aretuselor; Sf. Chiril

diaconul (Pomenirea morţi­lor)

30 D Cuv. Ioan Scărarul;

Sf. Proroc Ioad; Sf. Evula – mama Sf. Pantelimon

31 L  Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei; Sf. Aca­chie şi Veniamin diaconul

1 M Cuv. Maria Egipteanca; Cuv. Macarie Mărturisitorul

2 M Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mucenici Amfian şi Edesie

3 J Cuv. Nichita Mărturisitorul; Sf. Mucenic Elpidifor

4 V Cuvioşii: Iosif, scriitorul de cântări, Gheorghe de la Ma­leon

5 S  Sfinţii Mucenici: Claudie, Diodor, Nichifor, Serapion, Teodul şi Agatopod. Denie (Pomenirea morţilor)

6 D Sf. Mucenic Irineu,

Episcop de Sirmium; Sf. Eutihie, Patriarhul Constantinopolului. Denie

 

Credinţe populare, tradiţii, semne

Practica magică menită să aducă sănătate, să alunge spiritele malefice, să fertilizeze timpul şi spaţiul, ataşamentul şi solidarita­tea dintre oameni este numită bă­taie rituală. Aceasta se practică în zilele de Anul Nou (Sorcova), Mă­cinici (bătutul pământului cu be­ţele sau maiurile), Lăsatul Secului de Paşti (bătaia cucilor cu opinca, bătutul alviţei în noaptea Lă­­satu­lui de Sec), Ziua Crucii (bă­tutul nu­cilor pentru a face rod în anul vi­itor), Crăciun (bătaia colin­dăto­rilor cu beţele în foc). Bătaia rituală este şi secvenţa-cheie a ori­că­rui sce­nariu de întemeiere a adă­postului cunoscută sub numele de “bătutul stâl­pu­lui”. La unele animale, împere­cherea este asociată de români cu bătaia: păsările de curte se calcă, peştele se zbate, va­cile se gonesc şi altele. Prin actul ri­tual al bătăii ri­tua­le oamenii so­licitau ceva divinităţii adorate să­nătate şi prosperitate pentru cei sorcoviţi la Anul Nou; scoaterea căldurii şi alungarea fri­gului în zi­ua de Măci­nici prin bă­tutul pă­mân­­­tului; bă­tutul nucului cu pră­jina în Ziua Cru­cii pentru a-i transmite aces­tu­ia rod în anul ur­mător etc. (Profesor Ion Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar aprilie