x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 5 ianuarie 2011

Joi 5 ianuarie 2011

04 Ian 2012   •   21:00
Este ziua a 5-a a anului ● Au mai ramas 361 zile

Soarele
Rasare la 7:52 ● Apune la 16:50

Luna
Rasare la 13:39 ● Apune la 4:17
● Luna Plina 10 ianuarie ● Ultimul patrar (Luna in descrestere) 18 ianuarie ● Luna Noua 24 ianuarie ● Primul patrar (Luna in crestere) 2 februarie

Sarbatoare crestina: Sf. Sfintit Mc. Teo­tempt si Sf. Mc. Teona; Cuv. Sinclitichia (Ajunul Bobotezei) (Post negru)
Astazi, credinciosii ortodocsi si catolici praznuiesc Ajunul Bobotezei, una din­tre cele mai importante sarbatori cres­­tine. Botezul Domnului este, asa­dar, precedat de o zi de post negru to­­tal sau pana la lasarea serii, dar si de Sluj­­ba Agheasmei Mari, care este apoi a­du­sa de preoti in casele oamenilor, pe care le sfintesc astfel. Acest obicei al preotilor semnifica nu doar binecu­van­tarea Sfintei Treimi asupra tutu­ror credinciosilor, ci si o rememorare a propriului nostru botez. Prin sfin­ti­rea casei, asezam casa sub obladuirea lui Dumnezeu. Casa nesfintita, ca si o­mul nebotezat, este vulnerabila lu­cra­­rii raului. In casa sfintita, omul este ocrotit in fata relelor daca el insusi nu aduce raul in casa prin savarsirea lui si printr-o viata departata de Dumne­zeu.

Click istoric
Astazi, scriitorul si filosoful italian Umberto Eco implineste 80 de ani. S-a nascut in Alessandria, un mic oras de langa Torino. A facut o pasiune pentru filosofia si literatura medievala. In 1956 ii apare "Problema estetica a Sfantului Toma", carte care il consacra pe Eco drept unul dintre cei mai importanti cercetatori ai medievalismului. Sfarsitul anilor ’70 il gaseste pe Eco drept un nume sonor in semiotica, dar nimeni nu se astepta la schimbarea radicala pe care urma sa o aiba cariera sa. Schimbarea incepe cu publicarea romanului "Numele Trandafirului", unul dintre cel mai bine vandute romane din lume. Succesul lui Eco a fost amplificat de aparitia filmului cu acelasi nume, cu Sean Connery in rolul principal.

S-a intamplat la 5 ianuarie
In Romania
● 1499 – Stefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a refuzat sa plateasca tribut turcilor;
● 1859 – Adunarea Electiva a Mol­do­vei alege in unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan. Dupa a­le­­­­gere, Al. Ioan Cuza rosteste in fata A­­du­­narii urmatorul juramant: "Jur in f­a­ta tarei mele ca voi pazi cu sfin­te­nie drepturile si interesele patriei, ca voi fi credincios constitutiei in textul si spi­ritul ei, ca in toata domnia mea voi pri­veghea la respectarea legi­lor pentru toti si in toate, uitand toata pri­go­nirea si toata ura, iubind deo­po­triva pe cei ce m-au iubit si pe cei ce m-au u­rat, neavand inaintea ochilor mei de­cat binele si fericirea natiei ro­ma­ne".

In lume
● 1968 – Incepe in Cehoslovacia "Primavara pragheza";
● 1974 – Un cutremur in Lima, Peru, omoara sase oameni si distruge sute de case.

Nascuti la 5 ianuarie
● 1878 – Emil Garleanu, scriitor (m. 1914);
● 1896 – George Calboreanu, actor (m. 1986);
● 1938 – Regele Juan Carlos I al Spaniei.

×