Joia Mânioasă dezleagă Paparudele şi Caloianul

Astazi, calendarul popular intoarce inca o fila din seria nefasta a Joilor in care n-ai voie sa lucrezi pentru ca se abate grindina asupra recoltelor si trasnetul asupra vitelor aflate in camp. Urmeaza Vinerea schioapa, “rea de saracie', sambata ofrandelor pentru mosii de neam si – in sfarsit – mult asteptata duminica, cu cele mai frumoase nunti ale primaverii. Am intrat asadar intr-o zodie a veseliei si, chiar daca ziua de azi poarta numele de Joia Manioasa, ne aduce unele dintre cele mai fascinante ritualuri de peste an: Paparudele si Caloianul. Sunt zile consacrate apei sacre, descantecelor de ploaie si seceta, manifestarilor ceremoniale care vor dezlega fertilitatea si belsugul verii.

“Paparuda-ruda,/ Vino de ne uda/ Cu galeata-leata/ Peste toata gloata,/ Cu ciubarul-barul/ Peste tot poporul./ Da-ne, Doamne, cheile/ Sa descuiem Cerurile,/ Sa porneasca ploile,/ Sa curga siroaiele,/ Sa umple paraiele./ Hai, ploita, hai!/ Uda, tu, pamanturile,/ Ca sa creasca granele/ Mari ca si porumbele./ Hai, ploita, hai!'

Apa insufleteste si fertilizeaza. Apare din razele lunii si din lacrimile Zeitei Zorilor, spala pacatele si genereaza renasterea. Consacrat simbol feminin, apa este elementul principal al ceremonialului de aducere a ploii, prin principiul magic al similitudinii. Ritualul infaptuit in vechime in a treia saptamana de dupa Pasti era inchinat unei zeitati a ploii, numita la romani Paparuda sau Dodoloaie, la aromani Pirpiruna sau Duduletu, la sarbi si croati Dodola-Dodole, iar la bulgari, Peperuna sau Perperuda. Cu toate ca acum nu mai au o data fixa in calendarul popular, Paparudele nu au disparut, reactualizandu-se atunci cand seceta pune stapanire pe comunitate. Ritualul presupune o masca vegetala purtata de personaje pure (in special copii), care, prin diverse forme de manifestare ceremoniala, provoaca ploaia. Astfel, printr-o travestire vegetala, se investeste o fetita sau o femeie gravida in rolul de paparuda. Personajul sacru ce se naste simbolic o data cu masca trece apoi prin toate curtile oamenilor din sat, insotit de alaiul sau, dupa care moare pe malul unui rau, prin aruncarea costumului confectionat de frunze in apa curgatoare. Cantecul si dansul ritual al Paparudei, sustinut ritmic de batai din palme si pocnituri din degete, reprezinta nu numai o invocare a ploii prin imitarea cadentei acesteia, ci si o urare de belsug, bunastare, prosperitate. Oamenii stropesc alaiul cu apa, asocierea celor doua elemente – acvatic si vegetal – fiind intalnita si in alte scenarii ceremoniale prezente in ritualurile de trecere.

“Iene, Caloiene!/ Tinerel te-am ingropat,/ De pomana ca ti-am dat,/ Apa multa si vin mult/ Sa dea Domnul ca un sfant,/ Apa multa sa ne ude,/ Sa ne faca poame multe!'

Caloianul a ajuns din stravechime pana la noi, oprind si aducand ploaia. Este invocat prin confectionarea unei figurine antropomorfe din lut sau lemn, impodobita cu coji de oua rosii – in Dobrogea – sau cu elemente vegetale, in celelalte zone in care a fost atestat. Acest substitut al zeitatii invocate este supus unui adevarat ceremonial de inmormantare. Este asezat in sicriu, bocit, petrecut, ingropat intr-un loc secret (la rascruce de drumuri ori pe mal de rau), pentru ca dupa cateva zile sa fie dezgropat, apoi distrus printr-un gest violent si dat pe apa. Daca este seceta, este sacrificat “Tatal Soarelui', iar daca este pericol de inundatii, se sacrifica “Moasa/Muma Ploii'. Ceremonialul se incheie cu un ospat numit “pomana caloienilor'. Este interesant faptul ca din “cortegiul funerar' fac parte numai fetite si femei gravide, iar in unele parti, una dintre ele se imbraca in mireasa. Acest lucru confirma faptul ca la origine Caloianului a fost un ritual de initiere, probabil de sorginte traca, peste care s-a suprapus ulterior sarbatoarea romana de primavara, Robigalia, inchinata lui Jupiter Pluvius, transformandu-l intr-un ritual al aducerii/ alungarii ploilor. De altfel, mai multe studii etnologice comparate demonstreaza ca, initial, Caloianul si Paparudele s-au numarat printre ritualurile de initiere pentru tinerele fete, transformandu-se, in timp, in ceremoniale agrare de primavara, situate in Calendarul Popular in cea de-a treia saptamana de dupa Pasti.