Lumina căminului... de ucenici

ILUSTRAŢIUNEA ROMĂNĂ, 27 NOIEMBRIE 1938
Oamenii aceştia mici, cu obrazul mânjit de cărbune, cu mâinile bătătorite de greutatea barosului, ne-au impresionat întotdeauna, la vizitele prin ateliere sau la întâlnirile întâmplătoare, pe stradă. Soarta ucenicilor ne-a interesat prin multiplele ei laturi.

Copilandrii aceştia, cari sunt siliţi să ia viaţa în piept la o vârstă când cei de seama lor, născuţi sub o zodie mai fericită, încep abia să viseze la frumuseţile literaturii, sunt viitorii meşteri, cari vor forma clasa muncitoare de mai târziu.

Nu putem spune că – de data asta – problema ucenicilor a fost neglijată. Atât Ministerul Muncii, cât şi Camera de Comerţ şi Industrie s’au ocupat îndeaproape de soarta ucenicilor. Legiuri aspre nu au mai permis folosirea ucenicilor sub vârsta de 14 ani, s’au înfiinţat numeroase şcoli şi cămine pentru a desăvârşi educaţia, cultura şi traiul ucenicilor.

Una dintre cele mai frumoase realizări în acest sens aparţine Camerei de Comerţ şi industrie care a clădit în calea Şerban Vodă, la întretăerea cu şoseaua Viilor, un monumental cămin pentru ucenicii.

Căminul poartă numele doctorului Ştefan Cherchez, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ din Capitală, din iniţiativa şi  sub preşedinţia căruia s’a ridicat acest frumos aşezământ, – pildă de interesul pe care-l poartă industriaşii păturei muncitoare.

La înfăptuirea acestei opere, doctorul Cerchez a fost ajutat într’o largă măsură de d. Al. Dimitriu, consilier al Camerei de Comerţ, membru în consiliul de îndrumare al învăţământului industrial, un om plin de însufleţire şi de dragoste pentru adevărata formare şi pregătire a meşteşugarilor noştri.

Condus cu destoinicie şi pricepere de d-sa, încă dela înfiinţare sprijinit de conducătorii înţelegători ai problemei pe care o reprezintă Căminul de Ucenici în frunte cu actualul preşedinte, d.ing. Chr. Penescu-Kertsch, Căminul Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti poate fi socotit fără exagerare un cămin model.

Pe când altădată ucenicii erau adăpostiţi, în condiţiuni mizerabile, de propriul lor patron, locuind 20-30 într’o cameră întunecoasă şi umedă, fără cea mai mică urmă de higienă, astăzi în Căminul Camerei de Comerţ, 100 de ucenici locuesc confortabil, sunt hrăniţi copios, supraveghiaţi, educaţi şi instruiţi.

Când sosim în poarta Căminului, sirenele fabricilor sună amiaza. Peste câteva minute, în urma noastră, sosesc câţiva ucenici, cari lucrează la fabrici din apropiere, să-şi ia dejunul. Majoritatea ucenicilor nu pot veni la prânz la Cămin, fabricile lor fiind prea departe, aşa că li se dă, pentru dejun, mâncare rece.

Cei cari vin la prânz la Cămin găsesc o mâncare caldă, frumos servită, într’o sală de mese curată, am putea spune chiar elegantă.

Pentru masa de prânz nu au mai mult de o oră, aşa că nu pot pierde timpul. Se spală, abia au vreme să mănânce şi se înapoiază la fabricile sau atelierele respective.

Instalaţiile de bucătărie, spălătorie, uscătorie sunt făcute după ultimele metode moderne, cu tot felul de aparate, cari asigură întreţinerea în cele mai  bune condiţiuni a celor 100 de pensionari ai Căminului.

La etajul superior se află cele două dormitoare ale ucenicilor. Înşirate în două săli mari, luminoase, cu ferestre largi cari primesc toată ziua razele soarelui, se află paturile de fier cu aşternut curat, ale ucenicilor. Ce departe suntem de cămăruţele mizere unde erau adăpostiţi altădată!