x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marţi 16 noiembrie 2010

Marţi 16 noiembrie 2010

de Ramona Vintila    |    15 Noi 2010   •   19:07

Ziua internaţională pentru toleranţă
Este a doua zi a Postului Crăciunului
Au mai rămas 38 de zile •Este ziua 320 a anului
Au mai rămas 45 de zile

SOARELE
Răsare la 7:13
Apune la 16:48

LUNA
Răsare la 13:56
Apune la 1:44

LUNĂ PLINĂ
21 noiembrie

ULTIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN DESCREŞTERE)
28 noiembrie

LUNĂ NOUĂ
5 decembrie

PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)
13 decembrie

Proverbul zilei:
“Ban găsit, ban vrăjit”
“Proverbele Românilor”, Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină: Sf. Apostol şi Evanghelist Matei
Astăzi este prăznuit Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei. Era vameş, meserie rău văzută la acea vreme, când a fost chemat de Domnul Iisus la credinţă, întrucât “n-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi”. După Pogorârea Duhului Sfânt, a propovăduit în Etiopia şi Persia. Multe a pătimit apostolul Domnului şi prin foc a sfârşit, ca martir. A scris cea dintâi Evanghelie în limba aramaică, tradusă şi în greceşte, pentru a dovedi că în Iisus-Mesia se împlinesc prorocirile Vechiului Testament şi că Iisus a venit pentru mântuirea oamenilor. În ebraică, “Matei” înseamnă “dăruit de Dumnezeu”.

Calendar de post
15 L Sf. Mc. Mărturisitori Gurie, Samona şi Aviv; †) Cuviosul Paisie de la Neamţ (Începutul Postului Crăciunului)
16 M † Sf. Apostol şi Evanghelist Matei
17 M Sf. Ierarh Grigorie Taumaturgul; Cuv. Lazăr Zugravul; Sf. Ierarh Grigorie de Tours
18 J Sf. M. Mc. Platon din Ancira; Sf. Mc. Roman din Antiohia şi Zachei
19 V Sf. Prooroc Avdie; Sf. Sf. Mc. Varlaam
20 S †) Cuviosul Grigorie Decapolitul; Sf. Ierarh Proclu al Constantipolului; Sf. Mc. Dasie de la Durostor şi Anatolie (Înainteprăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică)
21 D (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Dezlegare la peşte)

S-a întâmplat azi
ÎN ROMÂNIA
1885 – Apare la Bucureşti cotidianul Partidului Conservator, “Epoca” în trei serii. Fondator: Nicolae Filipescu. Rol important în promovarea principiilor şi acţiunilor Partidului Conservator, cu mare ecou în opinia publică a vremii;
1894 – Adunare naţională la Sibiu, care protestează împotriva hotărârii guvernului ungar de desfiinţare a Partidului Naţional Român şi hotărăşte convocarea Congresului naţionalităţilor în vederea coordonării programului de luptă naţională şi politică a popoarelor asuprite din Imperiul Austro-Ungar.

ÎN LUME
1849 – Un tribunal rus l-a condamnat pe Fiodor Dostoievski la moarte pentru activităţi anti-guvernamentale; execuţia lui a fost anulată în ultimul moment, pedeapsa fiind comutată în exil în Siberia;
2000 – Bill Clinton devine primul preşedinte american care vizitează Vietnamul.

NĂSCUŢI LA 16 NOV.
1816 – Andrei Mureşanu, poet (m. 1863);
1903 – Dumitru Stăniloae, preot, teolog, scriitor şi ziarist (m. 1993).

Credinţe populare, tradiţii, semne
Duhul malefic care umblă, îmbolnăveşte, îndeamnă la rău şi poceşte sau omoară pe cei ce-i ies în cale, este numit de popor Ceasul rău sau Ceasul slab. Apropierea acestuia poate fi recunoscută de ţiuitul produs în timpul zborului. El poate apare în orice moment al zilei şi în orice moment al anului. Dar, spre deosebire de zilele de duminică, luni, miercuri, joi şi vineri care au câte un singur Ceas rău, marţea şi sâmbăta au fiecare câte trei. Pentru a se feri de răul ce-l aduce Ceasul rău, omul se închină, bate cu degetul în lemn şi îl invocă pe Dumnezeu: Doamne ajută! Dacă cineva căpăta Ceasul rău, acesta putea fi scos din corp printr-un descântec care înşira relele şi timpul producerii lor, avantajele ce le avea dacă va părăsi corpul în care s-a cuibărit şi va merge unde este trimis.
Profesor Ion Ghinoiu

“Încă o zi infectă...”
16 noiembrie 1847
“Ieri mi-am rupt degetul mare de la mâna dreaptă.” (Victor Hugo)
“Încă o zi infectă…”sau “365 de motive de a nu te ridica din pat”, Pierre Enckell/ Ed. Art

×