● Este ziua 271 a anului ● Au mai rămas 94 zile
SOARELERăsare la 7:08
Apune la 19:04
LUNA
Răsare la 20:37
Apune la 11:18
ULTIMUL PĂTRAR (LUNA ÎN DESCREŞTERE)
1 octombrie
LUNĂ NOUĂ
7 octombrie
PRIMUL PĂTRAR (LUNA ÎN CREŞTERE)
15 octombrie
LUNĂ PLINĂ
23 octombrie
Proverbul zilei:
"Nu căutând la faţă faceţi judecata!"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Cuv. Hariton Mărt.; Sf. Prooroc Varuh; Sf. Mc. Pimen
Cuviosul Hariton Mărturisitorul a trăit pe vremea împăratului Aurelian în Cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Adus înaintea judecăţii şi mărturisind cu îndrăzneală că Hristos este Dumnezeu, a fost bătut de patru slujitori şi ars. După sfârşitul împăratului Aurelian, scăpând, sfântul s-a dus în pustiu, unde a căzut între tâlhari, care l-au prins şi l-au legat. Atunci a venit un şarpe şi a intrat în vasul în care ţineau tâlharii vin. Şi-a vărsat otrava în vin, iar aceştia, bându-l, au murit cu toţii. Sfântul a făcut din peşteră biserică şi, adunând mulţime de călugări, a făcut mănăstire. La adânci bătrâneţi a adormit întru Domnul.
S-a întâmplat azi
ÎN ROMÂNIA
1848 - Generalul Gheorghe Magheru hotărăşte dizolvarea taberei de voluntari de pe "Câmpul lui Traian" de la Răureni (Vâlcea). Sfârşitul Revoluţiei în Ţara Românească. Astfel, autocraţiile ţaristă şi otomană pun capăt, cu forţa, experimentului muntean de emancipare naţională şi socială, care era prea apropiat de graniţele lor pentru a fi tolerat;
1914 - Urcarea pe tron a Regelui Ferdinand I, nepotul de frate şi succesorul Regelui Carol I. Depunând jurământul în faţa Corpurilor Legiuitoare, declară că "va domni ca bun român"; prinţ moştenitor din martie 1889, Ferdinand se căsătoreşte în decembrie 1892 cu Maria, principesă de Marea Britanie şi Irlanda, având şase copii.
ÎN LUME
1448 - Christian I este încoronat rege al Danemarcei;
1864 - În Londra ia fiinţă International Workingmen's Association (IWA), numită şi First International.
NĂSCUŢI LA 28 SEPTEMBRIE
1882 - Vasile Pârvan, istoric (m. 1927);
1934 - Brigitte Bardot, actriţă.
Click istoric
Astăzi se împlinesc 38 de ani de la moartea marii interprete a cântecului popular oltenesc Maria Lătăreţu. A văzut lumina zilei la 7 noiembrie 1911 în familia lui Ion Borcan din Gorj. Nu împlinise bine 16 ani când devine cântăreaţa principală a tarafului Tică Lătăreţu, viorist şi cântăreţ din Leleşti, sat nu departe de Târgu-Jiu. Tânărul lăutar i-a devenit soţ, de acum interpreta fiind cunoscută ca Maria Lătăreţu. În anul 1972, artista a pornit într-un turneu în toată ţara. A murit în timpul unui concert în satul Româneşti (judeţul Botoşani) din cauza unei congestii cerebrale. Inima ei a încetat să bată când încă nu încetaseră aplauzele şi ovaţiile publicului. Era 28 septembrie 1972.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Gardul ţărnii, numit şi gardul satului sau şanţul merelei, a fost atestat în Câmpia Română, Dobrogea şi sud-estul Moldovei şi cu funcţie de apărare împotriva atacurilor neprevăzute din afară: "Satul se înconjura cu gardul ţărnii. Fiecare gospodar îşi săpa în dreptul casei lui, către câmp, un şanţ adânc. Pe pământul scos în afară şi pe şanţ creşteau schini, holeră şi cătină. Nici vită, nici om nu putea trece şanţul. În sat intrai numai pe poarta ţărnii, care se închidea pe timpul nopţii" (Vlădeşti, judeţul Galaţi). În satul Gropeni din judeţul Brăila, "şanţul de apărare avea lăţimea de patru metri şi adâncimea de aproximativ trei metri şi jumătate. Pământul scos din şanţ se bătea sub formă de val, iar peste acesta se construiau garduri din stuf. Şanţul se umplea cu apă în perioada ploilor şi se seca pe timp de secetă. Peste şanţ se trecea pe podişti din lemn, iar când apa seca, se foloseau tălpicile, trepte săpate în pământ".
● Profesor Ion Ghinoiu
"Încă o zi infectă..."
28 SEPTEMBRIE 1834
"Totul e tulbure, şi înăuntru, şi afară." (Maurice de Guérin)
"Încă o zi infectă..." sau "365 de motive de a nu te ridica din pat", Pierre Enckell/ Ed. Art