x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 12 august 2009

Miercuri 12 august 2009

de Ramona Vintila    |    12 Aug 2009   •   00:00

Ziua Internaţională a Tineretului



Este ziua 224 a anului

Au mai rămas 141 de zile

Este a 13-a zi a Postului Adormirii Maicii Domnului

Au mai rămas 2 zile

Soarele
Răsare la 6:15
Apune la 20:25

Luna
Răsare la 22:47
Apune la 12:57

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)

13 august

Lună nouă
20 august

Primul pătrar (Luna în creştere)
27 august

Lună plină
4 septembrie

PROVERBUL ZILEI:

"Cine seamănă vânt culege furtună"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

SĂRBĂTOARE CREŞTINĂ: Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton


Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit au trăit şi pătimit în zilele împăratului Diocleţian. Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. În timp ce Diocleţian se lăuda că va chinui pe cei care vor chema numele lui Hristos, Sfântul Anichit nu s-a temut de înfricoşările tiranului, ci a mărturisit cu îndrăzneală că este creştin. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar a rămas nevătămat. Nepotul său, Fotie, a alergat la sfântul, îmbrăţişându-l. Împăratul a poruncit ca amândoi să fie chinuiţi până ce vor muri. După multe chinuri, cei doi sfinţi au fost băgaţi într-un cuptor cu foc şi acolo îşi primiră sfârşitul chinurilor şi cununile biruinţei.

CREDINŢE POPULARE, TRADIŢII, SEMNE

Cunoscuta zicală populară: "A da sfară-n ţară - şi răvaşe prin oraşe" exprima, în secolele trecute, două moduri diferite de a transmite veştile: prin focuri aprinse pe înălţimi şi prin oameni anume trimişi cu porunci, depeşe etc. De altfel, cel de-al doilea sistem de transmitere a ştirilor avea să stea la temelia înfiinţării serviciului modern de poştă. Pe actualul teritoriu al României, serviciul de poş-tă a apărut din necesitatea voievozilor de a transmite poruncile până la limitele teritoriului aflat în stăpânire. Curierii domneşti mergeau călare pe caii puşi la dispoziţie de satele şi oraşele prin care aceştia treceau.  (Profesor Ion Ghinoiu)

CALENDAR DE POST

8 S Sf. Emilian Mărt. Ep. Cizicului; Sf. Miron, Ep. Cretei (Dezlegare la ulei şi vin)

9 D Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărt. pentru icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin (Dezlegare la ulei şi vin); Duminica a IX-a după Rusalii

10 L Sf. Mc. Arhid. Lavrentie; Sf. Mc. Xist, Ep. Romei, şi Ipolit

11 M Sf. Mc. Nifon, Patr. Constantinopolului; Sf. M. Mc. Evplu, arhid

12 M Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton

13 J Mutarea moaştelor Cuv. Maxim Mărt.; Cuv. Dositei (Odovania Praznicului Schimbării la Faţă)

14 V Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Prooroc Miheia (Prohodul Maicii Domnului)

S-A ÎNTÂMPLAT AZI


În România

1965 - A murit Constantin Kiriţescu, istoric, scriitor român, autor al unei importante monografii dedicate participării României la prima mare conflagraţie mondială; a contribuit la dezvoltarea învăţământului secundar; a reprezentat ţara noastră la Liga Naţiunilor, în secţia şcolară (3/16) (n. 1876).

În lume


1914 - Izbucnirea primului război mondial. Anglia declară război Austro-Ungariei;

2000 - Submarinul nuclear "Kursk" s-a scufundat pe fundul Mării Barens, având la bord 118 ofiţeri şi marinari, unii cu vârsta de 17 ani. Cauza scufundării rămâne incertă: coliziunea cu un alt submarin (american sau britanic) aflat în zonă, experimentarea ratată a unei rachete ultrasecrete, atentat organizat de liderii ceceni.

Născuţi la 12 august


1939 - George Hamilton, actor;

1971 - Pete Sampras, tenisman.

×
Subiecte în articol: calendar