x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 15 iulie 2009

Miercuri 15 iulie 2009

de Ramona Vintila    |    15 Iul 2009   •   00:00

• Ziua mărcii poştale româneşti • Este ziua 196 a anului • Au mai rămas 169 de zile

SOARELE
Răsare la 5:45
Apune la 20:57
LUNA
Apune la 13:56
ULTIMUL PĂTRAR (LUNA ÎN DESCREŞTERE)
15 iulie
LUNĂ NOUĂ
22 iulie
PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)
29 iulie
LUNĂ PLINĂ
6 august


Proverbul zilei:
"Meşteşugul e brăţară de aur şi gâtul, pâlnie de argint"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

 

Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Cuv. Iosif, Arhiep. Tesalonicului; Sf. Vladimir, Luminătorul Rusiei
Sfânta muceniţă Iulita, a trăit pe vremea Împăratului Diocleţian. Din pricina prigonirii creştinilor, a luat pe fiul său, Fericitul Chiric, în vârstă de 3 ani, şi a mers în Tarsul Ciliciei, unde creştinii erau chinuiţi de ighemonul Alexandru. Acesta, prinzând pe Muceniţa Iulita, a bătut-o, luându-i copilul care, abia putând vorbi, chema numele lui Hristos. Ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece şi l-a aruncat de pe scări, omorându-l. Iar fericitei Iulita i s-a tăiat capul şi astfel ea a luat cununa muceniciei.

 

S-a întâmplat azi
ÎN ROMÂNIA
1940 - Scrisoarea cancelarului A. Hitler adresată regelui Carol al II-lea, prin care îi cere pe un ton ultimativ să facă concesii teritoriale Ungariei şi Bulgariei, adăugând că, dacă România nu se va încadra integral în "noua ordine", atunci "sfârşitul va fi mai devreme sau mai târziu, posibil chiar, distrugerea României";
1947 - Legea pentru organizarea controlului economic de Ministerul Industriei şi Comerţului (controlul era efectuat în toate ramurile economiei naţionale de un aparat larg ce cuprindea Direcţia generală a controlului economic, ca organ central şi de organe locale în fiecare judeţ, precum şi de delegaţi permanenţi pe lângă fabrici şi uzine).
ÎN LUME
1099 - Ierusalimul este cucerit după lupte sângeroase în care cruciaţii sunt conduşi de Godefroy de Bouillon.
NĂSCUŢI LA 15 IULIE
1606 - Rembrandt, pictor (m. 1669);
1944 - Millie Jackson, cântăreţ.

 

Click istoric
La 15 iulie 1946 s-a dat decretul-lege privind alegerile pentru Adunarea Deputaţilor prin care se prevede că dreptul de vot este universal, egal, direct şi secret pentru toţi cetăţenii ţării de la vârsta de 21 de ani în sus (acordându-se pentru prima dată în istoria României dreptul de a alege şi a fi ales pentru femei şi militari). Se desfiinţează Senatul şi se înfiinţează Adunarea Deputaţilor. 

Se interzice dreptul de a alege şi a fi aleşi "duşmanilor poporului", "elementelor fasciste, hitleriste, legionare", celor care au ocupat "funcţii de răspundere în aparatul de stat al mareşalului Ion Antonescu sau care au cerut să lupte voluntar împotriva Naţiunilor Unite" etc.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne
Ciurica este o năprasnică reprezentare mitică care dădea dreptul femeilor să-şi pedepsească bărbaţii în ziua ei de celebrare, 15 iulie. În această zi se evitau loviturile de orice fel, certurile şi neînţelegerile din familie, pentru a nu avea parte de ele în cursul anului. Amintirea acestei patroane a bătăii este păstrată de unele expresii adresate ca ameninţare copiilor neastâmpăraţi: "Astâmpără-te, că vine Ciurica!" sau "Stai cuminte! Capeţi Ciurica!" (Muntenia, Oltenia). Ziua nelucrătoare aducătoare de foc din calendarul popular, Chiric şchiopul, a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Mucenic Chiric din calendarul ortodox, prăznuit astăzi.
(Profesor Ion Ghinoiu)

 

"Încă o zi infectă..."
15 IULIE 1956
"Secretul e să scrii orice, să ai curaj să scrii orice; şi asta pentru că, atunci când scrii orice, ies la iveală numai lucruri esenţiale" (Julien Green)
"Încă o zi infectă..." sau "365 de motive de a nu te ridica din pat", Pierre Enckell/ Ed. Art

×
Subiecte în articol: calendar