• Este ziua 203 a anului • Au mai rămas 162 de zile
SOARELERăsare la 5:52
Apune la 20:52
LUNA
Răsare la 5:59
Apune la 21:08
LUNĂ NOUĂ
22 iulie
PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)
29 iulie
LUNĂ PLINĂ
6 august
ULTIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN DESCREŞTERE)
13 august
Proverbul zilei:
"Să fii cât de sărac numai să ai bani (mulţi)"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sf. Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena; Cuv. Mc. Marcelia
Sfânta Maria Magdalena, sărbătorită astăzi de creştinii ortodocşi, romano şi greco-catolici, a fost ucenică şi mironosiţă a lui Hristos. Înainte de a-L cunoaşte, ducea o viaţă în desfrâu. Aflând că Iisus Hristos ajunsese până în ţinutul ei şi că atrăgea mulţimi după El, prin minunile pe care Le săvârşea, plină de speranţă, ea alergă spre El şi îi ceru să o conducă pe calea vieţii veşnice. Maria Magdalena a rămas cu Iisus în momentul răstignirii Lui şi I-a uns trupul cu miresme când a fost pus în mormânt.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Frăsinelul, plantă din familia Rutaceae, cu flori albe sau trandafirii şi miros balsamic, care creşte prin locuri aride, pe lângă păduri şi tufişuri, este invocată de descântătoare să alunge Ielele şi relele aduse oamenilor. Întrucât uleiul degajat în zilele toride şi liniştite ale verii se aprinde, înconjurând-o cu o aureolă luminoasă, frăsinelul se numeşte şi floarea focului. Suferinzii de slăbiciune şi ameţeli se scăldau în apa în care s-a pus frăsinel. Macerat în rachiu de drojdie, frăsinelul se folosea pentru tratarea epilepticilor. În Banat, în noaptea de Todorusale, când se credea că Ielele rupeau vârful frăsinelului, lăsând-l fără leac şi miros, cei "luaţi din Iele" (ologiţi) şi bolnavii de epilepsie se culcau în locurile unde creştea miraculoasa plantă. •Profesor Ion Ghinoiu
"Încă o zi infectă..."
22 IULIE 1894
"Nesfârşita mizerie a acestei vieţi; este tristă până la angoasă, fiindcă este scurtă şi ar fi şi mai tristă, până la disperare, dacă n-ar fi scurtă" (Maurice Blondel)
"Încă o zi infectă..." sau "365 de motive de a nu te ridica din pat", Pierre Enckell/ Ed. Art