x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 7 aprilie 2010

Miercuri 7 aprilie 2010

07 Apr 2010   •   00:00

● Ziua mondială a sănătăţii ● Este ziua 97 a anului ● Au mai rămas 268 de zile

SOARELE
Răsare la 6:46
Apune la 19:50
LUNA
Răsare la 3:24
Apune la 12:52
LUNĂ NOUĂ
14 aprilie
PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)
21 aprilie
LUNĂ PLINĂ
28 aprilie
ULTIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN DESCREŞTERE)
6 mai

 

Proverbul zilei:
"Cu momele cu şosele nu se face ciorbă"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

 

Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Gheorghe Mărt., Ep. Mitilenei; Sf. Mc. Caliopie, Achilina şi Rufin diac.
Sfântul Mucenic Caliopie, prăznuit astăzi de Biserica Ortodoxă, a trăit pe vremea împăratului Maximilian, crescut în dreapta credinţă. Fiind pornită prigoana asupra creştinilor, s-a dus la guvernatorul Maxim şi propovăduind înaintea lui numele lui Hristos, a fost legat şi apoi ars cu foc. Sfântul a fost luat şi băgat în temniţă cu carnea sfărâmată, iar la miezul nopţii s-a făcut lumină în temniţă şi a venit glas de sus, care fericea îndrăznirea şi mărturisirea mucenicului. Sfântul, rămânând întru credinţa sa neclintit, a fost osândit să fie răstignit.

 

S-a întâmplat azi
ÎN ROMÂNIA
1872 - Se modifică Legea tocmelilor agricole din 1866; se legiferează aducerea ţăranilor cu forţa la muncă pe moşii de oriunde se vor găsi, lucrul desfăşurându-se în prezenţa dorobanţului, care urma să fie întreţinut de ţăranul "nesupus";
1881 - Se înfiinţează la Bucureşti Şcoala specială de artilerie şi geniu, pentru formarea şi pregătirea ofiţerilor celor două arme;
1904 - Greva generală a feroviarilor din Transilvania, revendicând mărirea salariilor la nivelul salarizării celorlalte categorii de angajaţi ai statului şi acordarea de alocaţii speciale (pentru familie şi pentru chirie).
ÎN LUME
1795 - Franţa adoptă metrul ca unitate de măsură;
2003 - Trupele americane ocupă Bagdadul. Regimul lui Saddam Hussein se prăbuşeşte două zile mai târziu.
NĂSCUŢI LA 7 APRILIE
1931 - Amza Pellea, actor (m. 1983);
1990 - Sorana Cârstea, jucătoare de tenis.

 

Click istoric
Regizorul, scenaristul şi producătorul de filme american Francis Ford Coppola împlineşte astăzi 71 de ani. Cu un tată muzician şi o mamă actriţă, Coppola a avut un mediu propice dezvoltării sale ca om de artă. A fost asistent al lui Roger Corman, lucrând ca sunetist, producător şi regizor în cazul Dementia 13 (1963), primul film al lui Coppola. Filmul său, The Godfather, se încadrează printre cele mai importante filme din istoria cinematografiei. Coppola câştigă Oscarul pentru scenariu, alături de Mario Puzo, iar filmul câştigă Oscarul pentru Cel mai bun film. Cel mai ambiţios proiect al său a fost Apocalypse Now (1979). Filmul, foarte apreciat, a câştigat trofeul la Festivalul de Film de la Cannes.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne
Fumatul a fost considerat, de la introducerea lui în Ţările Române, un viciu împotriva căruia s-a luptat cu metodele specifice tradiţiei populare. Reprezentarea mitică populară care trebuia pomenită de tot omul care pipă (fumează) se numea prin Alba, Hunedoara şi alte judeţele din Transilvania Pâca sau Pafa. Ca personaj malefic, este identificată adesea cu Mama Dracului. În imaginarul popular, aceasta ar semăna cu o femeie neagră şi urâtă ca întunericul Iadului, cu coarne în cap ca răşchitoarele, cu nasul lung şi încârligat, cu colţi în gură ca ai mistreţului, cu gheare ca secerele, cu coadă ca de vită, cu lulea sau pipă mare între dinţi, cu flăcări care îi ies pe nas (Vâlcea).
● Profesor Ion Ghinoiu

 

"Încă o zi infectă..."
7 APRILIE 1962
"N-am văzut în viaţa mea o primăvară atât de ploioasă, atât de rece" (Vincent)
"Încă o zi infectă..." sau "365 de motive de a nu te ridica din pat", Pierre Enckell/ Ed. Art

×
Subiecte în articol: calendar