Miezul iernii – Ziua Sânpetrului Lupilor

Taranii spun ca, daca au dat miezul iernii la spate, au pus mana pe primavara. Astazi, in calendarul popular avem una dintre cele mai importante sarbatori, guvernata de o divinitate mito-folclorica pe masura: Sanpetru Lupilor. I se mai spune Sanpetru de iarna si este frate al Sanpetrului de Vara, si el stapan peste lupi, cel care pazeste grindi­na, iar atunci cand pocneste din bici scanteile care sar se prefac in licurici pentru a lumina cararile celor rataciti. Si pentru ca sunt frati buni, iar numele lor vine de la "piatra", la Sanpetru de Iarna taranii tin ziua unor di­vinitati meteorologice, Fulgeratoarele, de frica grindi­nii verii si a viscolelor iernii. Inainte vreme, taranii lasau o noapte intreaga niste pietre albe pe pragul casei, pe ca­re a doua zi le asezau pe pragul bisericii, sa calce preotul peste ele. Apoi, le aduceau acasa si in ziua Sanpetrului de Iarna le puneau in grajd, sa le apere vitele de lupi peste an.

Superstitii si practici magico-rituale
Timpul ceremonial al "zilelor rele de lupi" provoca in vechime o explozie a gandirii magice, care culmina cu adevarate ritualuri de indepartare a acestora de turmele de oi si de impiedicare a inmultirii lor. Era interzisa aruncarea cenusii din vatra, deoarece carbunii aprinsi, odata gasiti de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea. Celelalte interdictii, exceptand-o pe aceea a pronuntarii numelui animalului-totem pentru a nu-l invoca, le priveau in special pe femei. Acestea nu aveau voie sa-si descurce parul pentru ca padurea, la randul ei, sa incurce cararile lupilor, nu aruncau gunoiul din casa, nu imprumutau nimic, nu coseau, nu torceau, nu impleteau. In schimb, legau simbolic ochii si gura lupului prin inclestarea dintilor metalici de la pieptenii de scarmanat lana si prin chituirea gurii sobei. Tot in aceasta zi, femeile spalau rufele cu apa clocotita pentru a opari astfel si gura lupului.

"Cainii lui Sanpetru"
Deoarece credintele in sacralitatea lupului si in puterea magico-mistica a acestui animal erau nu numai foarte raspandite, ci si bine impamantenite pe teritoriul vechii Dacii, protocrestinismul l-a investit pe Sfantul Petru cu insemnele de patron/pastor al lupilor. Astfel, teribilele animale au fost numite "cainii lui Sanpetru", punandu-se in slujba lui si dandu-i deplina ascultare. Legendele spun ca la miezul iernii, in ziua Sanpetrului de Iarna, numita in vechime si "Nedeea Lupilor", lupii primesc partea lor de hrana pentru tot anul. Atunci, in miez de noapte, Sanpetru se arata inaintea lor calare pe un cal alb, le aduce ofrande si le da dezlegare sa prade animale si oameni. "Lupu se zice ca e cainele lui Sf. Petru si unde-i porunceste el, acolo face prada. Cand se strang mai multi lupi la un loc, de urla, se zice ca se roaga lui Sf. Petru sa le randuiasca prada. El ii oranduieste dupa prada cand se aduna la urlatoare, de obicei pe la raspantii: «Tu sa mananci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutaruia; tu, pe cutare om etc.». fii cica pe cine o randui Sf. Petru cainilor lui, nu scapa nici in gaura de sarpe." (Antoaneta Olteanu – "Calendarele poporului roman")

Sanpetru – stapanul cheilor Raiului
Pentru taranul roman, Sanpetru ocupa un loc special in Panteonul popular. El este cel care apare in colinde coborand pe o scara de ceara impreuna cu Dumnezeu pe pamant. Mergand din casa in casa ca doi batrani saraci, iau pulsul sufletului oamenilor, rasplatindu-i pe cei buni si pedepsindu-i pe cei haini. In momentele sacre de peste an, cand la miezul noptii, pret de o clipa, se deschid cerurile, oamenii cu sufletul curat il pot vedea pe Sf. Petru stand la masa imparateasca de-a dreapta lui Dumnezeu.