Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mihaela Tonitza s-a născut la 9 noiembrie 1942. A fost lumina din viaţa lui Ştefan Iordache. Soţia sa. Ştefan Iordache a fost universul ei. Astăzi ar fi împlinit 70 de ani.
După moartea lui Ştefan n-a mai ştiut să trăiască. Nici n-a vrut.
Ştiam cu toţii că cei care se sinucid nu se mai întâlnesc niciodată în lumea de dincolo cu cei dragi. Cred că numai asta a ţinut-o departe de a-şi pune singură capăt vieţii.
Unul dintre prietenii adevăraţi ai Mihaelei a fost regizorul Dinu Cernescu. Cu el, Ştefan a debutat în Bucureşti cu piesa "Tigrul", de Murray Schisgal, cu el a făcut marile sale spectacole: "Viziuni flamande", de Ghelderode şi "Hamlet" şi "Timon din Atena", de Shakespeare.
Dinu Cernescu a scris o excepţională carte-martor, care se termină cu un capitol dedicat lui Ştefan şi Mihaelei.
"Nu pot încheia fără să nu spun ceva despre doi oameni care au jucat un rol foarte important în cariera mea. Primul este Ştefan Iordache. Şi soţia sa, Mihaela Tonitza. Ne vedeam destul de des, iarna – de Sărbători, de ziua lui şi de ziua Mihaelei Tonitza. Vara ne-ntâlneam la casa lui de la ţară, la Gruiu.
Când i-a venit sfârşitul, mult timp nu am putut să cred că este adevărat.
La înmormântare a fost o scenă desprinsă parcă din Moromeţii: doi ţărani din Gruiu stăteau în dreptul coşciugului şi vorbeau între ei:
– Ai văzut, a murit domnul Ştefan.
– Ce, eşti prost? Face un film. Nu vezi câţi actori şi regizori sunt în jurul lui?
În jurul lui, cât a trăit, au fost mulţi actori şi regizori, însă importantă a fost doar o singură persoană: MIHAELA.
În 1969, la Mamaia, exact ca în Pisicile Aristocrate, fata uneia dintre familiile cele mai exclusiviste din Craiova, nepoata marelui pictor Nicolae Tonitza – cunoaşte un tânăr golănaş, slab ca o pisică nemâncată, înarmat doar cu nişte izmene tetra care-i atârnau, dar care avea un farmec fascinant.
Tânăra este subjugată de strania apariţie şi după un an îi devine nevastă, iubită şi sclavă pentru tot restul zilelor ei.
Mihaela a fost pentru Ştefan întruchiparea devotamentului dus până la limite neînchipuite.
Mihaela nu era numai nevasta lui Ştefan, era şi admiratoarea lui, dar şi criticul cel mai exigent. El a avut norocul să aibă în femeia de lângă el pe cea care i-a corectat gesturile şi apucăturile, care a ştiut întotdeauna să găsească o ieşire elegantă din orice situaţie neplăcută.
Şi slavă Domnului, o lungă perioadă, Ştefan a fost un «maestro» în a se băga în situaţii imposibile. Dar Mihaela a încasat, a digerat şi încetul cu încetul, tactul ei deosebit, dar şi fondul de aur al lui Ştefan au făcut să apară după un timp domnul care aducea cu el nobleţea rolurilor.
Da, Mihaela Tonitza Iordache este a doua persoană care a jucat un rol important în cariera mea. Profesor universitar, şef de catedră – foarte iubită şi preţuită de studenţi – Mihaela era un intelectual de prima mână. O rugam să scrie cărţi pentru că avea talent şi o făcea cu uşurinţă. Când insistam – tăcea şi zâmbea obosit.
Şi-a neglijat toate calităţile pentru a putea fi numai cea care-l ocroteşte pe Ştefan.
Gazdă şi gospodină desăvârşită, Mihaela a ştiut să adune în casa lor actori de prima mână, mari şi importanţi doctori, critici renumiţi şi, câteodată, chiar politicieni care ştiau să folosească cuţitul şi furculiţa.
Pentru mine, Mihaela a fost un sfătuitor excelent, care avea darul de a-şi spune observaţiile clar, dur şi direct despre o piesă, despre un spectacol sau o carte. Întotdeauna voia mai bine, mai mult.
Ştiam cât este de bolnavă, că nu mai poate să meargă, că rinichii ei de-abia mai funcţionau.
Că iubita desăvârşită nu a înţeles să-i supravieţuiască lui Ştefan şi refuză doctoriile. S-a stins înconjurată de mari doctori care nu puteau totuşi lupta cu cineva care nu mai voia să trăiască.
Vor rămâne un cuplu rar întâlnit Ştefan şi Mihaela."
Aşa-şi încheie minunata carte regizorul Dinu Cernescu.
Şi aşa îi aducem în amintire pe Mihaela şi pe Ştefan Iordache.
Şi cât durerea, dorul şi cinstea o să ne ţină, vom fi cu ei în continuare, şi dragostea, marea dragoste a Mihaelei ne va obseda.
Şi, cum se spune în Prima Scrisoare către Corinteni:
"Proorocii vor dispărea.
Limbile vor înceta.
Ştiinţele se vor sfârşi.
Dar Dragostea nu va pieri niciodată.
Dragostea toate le suferă,
Toate le nădăjduieşte,
Toate le rabdă."
O astfel de dragoste este extrem de rară. Dar Mihaela Tonitza aşa a iubit.
Citește pe Antena3.ro
