Unul dintre monştrii sacri ai jazz-ului revine la Bucureşti, pentru un recital de excepţie alături de formaţia sa, New World Sinfonia.
Concertul, organizat de Events, are loc în această seară, la Sala Palatului, unde Al Di Meola va fi acompaniat de Fausto Beccalossi - acordeon, Peo Afonsi – chitară acustică, Peter Kaszas - percuţie, Gumbi Ortiz – percuţie şi Victor Miranda - bass.
Fiul unor emigranţi din Nepal şi Italia, Al s-a născut în New Jersey şi a crescut ascultând Elvis Presley, Ventures şi The Beatles, învăţând să cânte la chitară şi să danseze salsa. În 1971 s-a înscris la faimosul colegiu de muzică Berklee iar din 1974 s-a alăturat trupei lui Chick Corea, Return to Forever, alături de care a cântat doi ani.
Primul album solo, "Midnight Sun", a apărut în 1976 impresionând printr-o tehnică interpretativă desăvârşită. Clasat de patru ori pe primul loc în topul revistei Guitar Player, Di Meola a colaborat cu mari artişti precum Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder, Stanley Clarke sau Jean Luc Ponty.
Pentru că a ales să prezinte şi în România noul său proiect muzical, Jurnalul Naţional îl desemnează pe Al Di Meola "Omul Zilei".
Citește pe Antena3.ro